INTERVIU| Scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt, despre „Paradisuri pierdute”, cel mai recent roman al său

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

„Paradisuri pierdute” este primul volum din seria romanescă „Străbătând secolele”, care va cuprinde opt volume. Autorul acestora, Eric-Emmanuel Schmitt și-a propus să scrie nu mai puțin de 4.000 de pagini despre istoria umanității. De această dată, văzută prin prisma legăturii omului cu natura, a relațiilor de dragoste, a progresului tehnologic sau a raportului cu divinitatea.

Sunt teme pe care Eric-Emmanuel Schmitt le-a abordat, de-a lungul timpului, în romanele sale. În „Paradisuri pierdute”, Noam, personajul veșnic tânăr, în vârstă de 8.000 de ani, este emblematic pentru istoria omenirii și a felului în care omul, de-a lungul istoriei, s-a raportat la dimensiunea tragică a vieții. Autorul a vorbit despre această dimensiune într-un interviu acordat jurnalistei Euronews România, Alida Mocanu.

„Cred că scrierea acestui roman lung m-a făcut să înțeleg dimensiunea tragică a vieții noastre. O tragedie continuă, o vedem chiar și acum, în istoria mondială. O parte a Europei a crezut că războiul a încetat, că am intrat toți într-o eră a păcii și a echilibrului, dar, în mod evident, tragediile încă se întâmplă, conflictele încă există. Este caracteristic ființei umane să încerce să uite tragediile. Iar atunci când acestea se întâmplă, să spună că totul va fi bine, că tragediile nu vor escalada. Ba da, exact asta se va întâmpla. Așa că eu cred că adevărata înțelepciune nu constă în a nega existența tragediilor umane, ci în a reuși să le acceptăm existența. Omenirea avansează din punct de vedere tehnologic, științific, însă nu și din punct de vedere moral. Să reușești să iubești umanitatea, cu toate tensiunile pe care le creează, cu faptul că prostia prevalează mereu asupra inteligenței, că violența este neapărat mai puternică decât dorința de pace, să reușești, totuși, să iubești umanitatea necesită un efort de gândire uriaș. Întotdeauna am încercat să fac asta în viața mea, iar în acest roman o fac și mai mult. Așa că încrederea mea în umanitate este un pic ciudată. Încrederea mea este mai degrabă o încredere în posibilitatea omului de a reacționa la rău. Nu neapărat de a acționa în numele binelui”, a spus scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt.

„Nu Dumnezeu este cel care aduce Apocalipsa. Ci omul o aduce. Se descurcă foarte bine și singur în privința asta”

Autorul a mai vorbit despre starea de degradare a planetei și aportul pe care omul îl are în acest demers.

„Omenirea nu s-a gândit niciodată la lucrurile la care ne gândim noi acum. Omenirea se întreabă acum dacă nu a mers cumva prea departe. Planeta a devenit minusculă. Este foarte mică, comunicăm într-o clipă cu cineva care se află în celălalt capăt al lumii. Virusurile călătoresc cu viteze supersonice. Așa că trăim cu o conștientizare a stării în care se află planeta, așa cum nu a mai existat vreodată și cu conștientizarea că omenirea a mers prea departe, că natura umană epuizează resursele planetei, pentru a distruge specii din faună, cât și din floră, că problema energiei va deveni și mai problematică, că se va pune chiar și problema hranei, din cauza numărului mare al populației și, dintr-o dată, omul va fi suficient pentru propria apocalipsă. Înainte, erau Dumnezeu, zeii, sau natura. Acum, vinovat e doar omul.”

Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre scriitorii de limbă franceză foarte cunoscuți cititorilor români, dar și iubitorilor de teatru. Este autorul volumului, transpus și pe scenă, „Oscar și Tanti Roz”. La sfârșitul acestei luni, autorul va fi prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde va juca într-o piesă adaptată chiar după cartea sa, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”. Ultima sa carte tradusă în limba română este „Paradisuri pierdute”.

Taguri