Steven Spielberg întră în clubul select EGOT, odată cu primul său premiu Grammy

Steven Spielberg a intrat oficial în clubul extrem de exclusivist al artiștilor EGOT, după ce a câștigat primul său premiu Grammy din carieră. Distincția îl face al 22-lea artist din istorie care deține toate cele patru mari premii ale industriei de divertisment: Emmy, Grammy, Oscar și Tony, scrie TheGuardian.

Regizorul, în vârstă de 79 de ani, a fost recompensat la gala Grammy pentru Cel mai bun film muzical, pentru documentarul Music for John Williams, pe care l-a produs.

Documentarul Music for John Williams, regizat de Laurent Bouzereau, explorează cariera de peste șapte decenii a compozitorului care a definit sunetul cinematografiei moderne. John Williams a semnat coloanele sonore pentru nouă dintre cele mai profitabile 25 de filme din istoria box office-ului american, devenind sinonim cu francize emblematice ale Hollywoodului.

„Această recunoaștere înseamnă enorm pentru mine”, a transmis Spielberg într-un comunicat, subliniind că premiul confirmă impactul „incomensurabil” al lui Williams asupra culturii și muzicii mondiale.

O colaborare începută în 1974

Relația profesională dintre Spielberg și Williams a debutat în 1974, odată cu filmul The Sugarland Express, primul lungmetraj de cinema al regizorului. De atunci, cei doi au colaborat la toate filmele lui Spielberg, cu doar cinci excepții, formând unul dintre cele mai longevive și influente duo-uri din istoria filmului.

Spielberg a declarat că este „mândru să fie asociat cu frumosul film realizat de Laurent Bouzereau”, dedicat prietenului și colaboratorului său.

Ce înseamnă, de fapt, statutul de EGOT

Termenul EGOT provine de la inițialele celor patru cele mai importante premii din industria divertismentului american: Emmy, Grammy, Oscar și Tony. Câștigarea tuturor acestor premii este considerată una dintre cele mai râvnite realizări într-o carieră artistică și este adesea descrisă ca „marele șlem” al showbizului.

Terminologia a fost inventată de actorul Philip Michael Thomas și desemnează titlul acordat artiștilor care reușesc să câștige fiecare dintre cele patru trofee importante.

Până în prezent, doar un număr foarte mic de persoane din lumea entertainmentului au atins această performanță, fie prin premii competitive, fie în unele cazuri, prin premii onorifice sau speciale.

Până în prezent, 22 de persoane au obținut statutul EGOT exclusiv prin premii competitive, printre acestea numărându-se artiști legendari precum Audrey Hepburn, Mel Brooks, Elton John sau Andrew Lloyd Webber, toți recunoscuți pentru impactul lor major asupra filmului, teatrului și muzicii.

În paralel, alte șase personalități au primit statutul de EGOT prin distincții onorifice, acordate pentru întreaga carieră, printre acestea aflându-se James Earl Jones și Liza Minnelli, ambii recompensați pentru contribuțiile lor excepționale la cultura populară și artele spectacolului.

Un palmares impresionant

Premiul Grammy vine să completeze o carieră deja istorică a lui Steven Spielberg, unul dintre cei mai influenți și de succes cineaști din toate timpurile.

Printre cele mai premiate și apreciate filme regizate de Steven Spielberg se numără Schindler’s List, considerat capodopera carierei sale, care a câștigat șapte premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cea mai bună regie, fiind adesea citat drept unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografiei, potrivit IMDb.

Un alt titlu esențial este Saving Private Ryan, recompensat cu cinci premii Oscar, inclusiv pentru regie, film lăudat pentru realismul brutal și influența majoră asupra genului filmelor de război.

De asemenea, E.T. the Extra-Terrestrial a fost un fenomen cultural și a obținut patru premii Oscar, devenind unul dintre cele mai iubite filme din toate timpurile, în timp ce Jurassic Park a câștigat trei premii Oscar pentru realizări tehnice și a revoluționat utilizarea efectelor speciale în industrie.

Regizorul a câștigat trei premii Oscar, inclusiv pentru regie, fiind recompensat pentru filme care au devenit repere ale istoriei cinematografiei.

Palmaresul său mai include 12 premii Emmy, obținute pentru producții de televiziune și documentare, ceea ce reflectă versatilitatea sa și capacitatea de a spune povești puternice indiferent de format. La acestea se adaugă un premiu Tony, câștigat în calitate de producător al spectacolului de Broadway A Strange Loop, semn că influența sa depășește cu mult granițele marelui ecran.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5