Tabloul „Peisaj” de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” a fost evaluat la 3,5 lei, iar acest lucru reprezintă o eroare umană care va fi corectă, a declarat Ioana Ciocan, noul ministru al Culturii.
„Este o eroare. Bineînţeles că este o eroare. Bineînţeles că acel Grigorescu a fost evaluat bine la 35.000 de lei, o sumă foarte bună pe vremea dictatorului Nicolae Ceauşescu. Evident că atunci când s-au tăiat, în 2005, toate acele zerouri dintr-o eroare s-a ajuns la această această sumă. (...)
Aşa că eu mi-am făcut datoria astăzi - chiar dacă Muzeul de Artă din Prahova nu este în subordinea Ministrului Culturii, este la Consiliul judeţean - să-l sun pe domnul director şi să-i spun că îl înţeleg. Pentru că îi înţeleg pe toţi, sunt nişte oameni care cu nişte resurse extrem de limitate, poate cu un computer vechi, au mutat o virgulă. Da, bineînţeles că este o tragedie că în acte o lucrare apare cu 3,5 lei. Bineînţeles că este o eroare umană, bineînţeles că va fi corectată", a declarat Ioana Ciocan, la Digi 24, conform Agerpres.
Ministrul Culturii a anunţat că îi va propune directorului Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” să expună tabloul deoarece este unul „absolut superb”.
„Am să-l sun mâine pe domnul director şi am să-l încurajez să îl expună, aşadar să atragă mai mulţi vizitatori cu resurse minime. (...) Este superb, este absolut superb, toate lucrările de Nicolae Grigorescu sunt absolut superbe. Trebuie să mărturisesc că sunt absolut îndrăgostită de pictorul nostru naţional”, a mai spus Ioana Ciocan, conform sursei citate.
Ioana Ciocan a explicat că instituțiile publice au obligaţia să reevalueze bunurile culturale mobile odată la 10 ani.
„Acest lucru se poate face de către două entităţi: o dată, experţii care sunt acreditaţi către Ministerul Culturii, sau ANEVAR, adică Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România. Ambii pot să evalueze. Întrebarea este cu ce buget se pot evalua aceste bunuri?
Nu vorbim de trei lucrări, vorbim de milioane şi milioane de piese. Cum se face acest proces? Câţi experţi sunt? Câţi evaluatori sunt? Câţi sunt specializaţi în pictură, câţi sunt în sculptură şi care este intervalul de timp în care acest proces poate fi făcut? Cred că este extrem de simplu să arătăm cu degetul să zicem 'Prahova n-a făcut!' 'Bucureştiul n-a făcut!' 'Clujul n-a făcut!'. Dar, din păcate, absolut totul se se reduce la buget. Care este bugetul pe care noi îl putem pune la dispoziţie, ca oamenii ăştia să-şi facă treaba?", a spus ministrul.
Auditul care a scos la iveală că tabloul de Grigorescu era în evidențe la o valoare de 3,5 lei
Auditorii Camerei de Conturi Prahova au constatat la instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova subevaluarea bunurilor culturale mobile raportate în situaţiile financiare - categoria active necurente, un exemplu fiind al unui tablou realizat de pictorul Nicolae Grigorescu înregistrat în evidenţa contabilă la valoarea de 3,5 lei.
„Exemplificăm situaţia regăsită la Muzeul Judeţean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus': un tablou realizat de pictorul Nicolae Grigorescu - 'Peisaj cu bordei', a fost evaluat în 2011, la valoarea de 868.575 lei, iar alt tablou, realizat de acelaşi pictor, intitulat 'Peisaj', însă neevaluat, este înregistrat în evidenţa contabilă la valoarea de 3,5 lei. La unitatea subordonată Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, evidenţa contabilă a patrimoniului muzeal prezintă o lipsă de omogenitate, fiind identificate înregistrări ale bunurilor la valori istorice (nedenominate), dar şi la valori actualizate, fapt ce compromite reflectarea reală a activelor entităţii", menţionează sursa citată.
Directorul Muzeului de Artă, Florin Sicoie, a declarat, pentru AGERPRES, că expertizarea lucrărilor presupune costuri mari, fiind vorba despre sume cuprinse între 5% şi 10% din valoarea fiecărei lucrări.
Până în anul 2017, erau realizate anual astfel de expertize, însă de atunci nu a mai fost evaluată nicio lucrare întrucât nu au mai fost bani, a explicat Sicoie.
