Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Românii economisesc din teamă, nu pentru investiții: inflația schimbă complet comportamentul financiar

Inflatia, scumpirile si nesiguranta economică schimbă complet comportamentul financiar al românilor. Tot mai mulți încearcă să pună bani deoparte de teama că ar putea rămâne fără venituri sau că nu vor face față unei noi crize.

Însă economisirea constantă rămâne un obicei întâlnit mai ales în rândul celor cu venituri mari, studii superioare și care locuiesc în București sau în marile orașe. În schimb, în mediul rural și în categoriile vulnerabile, veniturile abia mai ajung de la o lună la alta.

Patru din zece români economisesc, arată datele unui studiu recent. 86% dintre cei care reușesc să pună bani deoparte spun că o fac de frica unei probleme medicale, a pierderii locului de muncă sau a unei noi crize financiare. Doar 13% economisesc pentru creșterea averii sau investiții pe termen lung.

Cei mai mulți reușesc însă să economisească sume mici. Aproape 60% pun deoparte cel mult 10% din venitul lunar, iar media economiilor este de doar 12% din venituri.

Studiul arată și cât de vulnerabili sunt românii în cazul unei crize financiare. Aproape o treime sustin că ar putea rezista fără venituri mai puțin de 3 luni. Alți 31% spun că ar face față între 3 și 5 luni, în timp ce doar 19% au economii suficiente pentru mai mult de un an.

Când vine vorba despre locul în care își țin economiile, românii aleg în continuare variantele considerate sigure și ușor accesibile. 60% preferă conturile de economii sau depozitele bancare, 42% păstrează numerar în casă, iar 39% își țin banii în conturile curente.29% contribuie la pensii private facultative, 26% investesc în imobiliare, iar doar 17% aleg fonduri mutuale sau alte forme de investiții.

În plus, doar 43% dintre cei care economisesc spun că fac asta constant, lună de lună. Iar perspectivele nu sunt optimiste: o treime dintre respondenți cred că în următorul an vor economisi și mai puțin sau chiar deloc.

Rata de economisire a gospodăriilor din zona euro a scăzut la 15,1% în trimestrul al treilea din 2025, în timp ce România se află la minus 1%, fiind una dintre puținele țări europene unde populația cheltuie, în medie, mai mult decât economisește.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews