Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Tinerii sub 35 de ani ar putea beneficia de un TVA redus la cumpărarea primei locuințe. Un proiect de lege propus în Senat propune scăderea taxei pe valoare adăugată de la 21% la 11%, pentru cei care-și achiziționează prima casă.

Inițiativa vine în contextul în care programul Noua Casă și-a cam pierdut din atractivitate din cauza dobânzilor ridicate.

Potrivit proiectului, de această facilitate ar urma să beneficieze cei care nu au 35 de ani și care cumpără pentru prima dată o locuință. În același timp, valoarea imobilului nu trebuie să depășească 945 de mii de lei. Proiectul mai prevede că locuința achiziționată cu TVA redus nu poate fi vândută timp de cinci ani.

Nicu Ștefănuță: Reducerea de TVA este binevenită, dar reprezintă doar o „picătură într-un ocean”

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, a subliniat într-o intervenție pentru Euronews România că, deși scăderea TVA pentru locuințe este binevenită, măsura reprezintă doar o „picătură într-un ocean” din cauza plafonului de 945 de mii de lei, adică aproape 200.000 de euro.

Acesta consideră că problema accesului la locuințe nu poate fi rezolvată doar prin facilități fiscale, în condițiile în care mulți tineri nu mai au contracte de muncă stabile pentru a putea obține credite bancare. Ștefănuță susține că soluția pe termen lung ar fi dezvoltarea unui număr mult mai mare de locuințe sociale, după modelul unor orașe precum Viena.

Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European: O scădere de TVA este binevenită. Aș fi absurd să zic că nu este și că nu este bine. Însă, vreau să vă spun că este, în același timp, o picătură într-un ocean pentru că am urmărit și sumele pe care le-ați prezentat, 945 de mii, asta înseamnă aproape 200 de mii de euro. Deci, nu este chiar la îndemâna oricui. Mai mult de atât, lumea nu înțelege că problema locuințelor nu se va rezolva doar cu mici ajutoare. Problema locuințelor este foarte mare, pentru că să îți iei acea casă trebuie să ai un job permanent. Nu mai are lumea tânără job permanent, toate joburile sunt pe contract pe perioadă determinată, pe contract de colaborare, pe drepturi de autor, pe orice, dar mai puțin pe documentul sfânt ca să iei credit de la bancă, care este contractul pe perioadă nedeteminată. De aceea, cumva salut această inițiativă, însă e departe de a rezolva problema locuirii, pentru că locuințele sociale, cred eu, ar fi un pas mult mai bun, cât mai multe. De exemplu, în orașul Viena sunt zeci de mii de locuințe sociale. Cred că și orașul București ar merita câteva zeci de mii bune, și orașul Cluj, și orașul Timișoara, niște parteneriate cu dezvoltatorii: da eu îți dau curent, îți dau apă, dar dă-mi și tu niște apartamente.

Nicu Ștefănuță: Investițiile în cămine și locuințe sociale ar putea reduce prețul chiriilor pentru tineri

Nicu Ștefănuță mai punctează necesitatea măsurilor ce ar putea reduce numărul tinerilor care au chirii și care ar putea, în același timp, să reducă prețul la chirii în general. Vicepremierul Parlamentului European dă ca exemplu orașul Cluj unde, dacă s-ar investi în mai multe cămine, piața de 90 de mii de tineri în nevoie de chirie s-ar micșora și astfel ar reduce și din prețul chiriilor.

Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European: Sunt unele orașe care au făcut bine ceva. Eu mai sunt pentru insituții publice în domeniul ăsta, de exemplu cămine. Cămine la Cluj, dacă s-ar investi în cămine, ar reduce piața de 90 de mii de tineri care își caută disperați chirie și bineînțeles că s-ar mai reduce și prețul chiriilor din Cluj. În Cluj sunt o sută de mii de tineri care sunt studenți și doar 12 mii au loc la cămin. Ce se întâmplă cu restul de 88 de mii? Păi merg pe piață și umflă prețul chiriilor pe spatele părinților, nu că își doresc chestia asta, dar asta înseamnă și o componentă socială, componenta de bogăție. În România face școală cine își permite chirie, cine își permite să stea în oraș, și asta nu este OK pentru că dreptul la educație este consimțit prin Constituție”.

În contextul mecanismelor financiare de care s-ar putea folosi autoritățile locale pentru a-i ajuta pe tinerii care își caută locuință, Ștefănuță punctează PNRR-ul ca mecanism principal, care ar putea ajuta la construcția căminelor, la eficientizare termincă, cât și apartamente sociale.

Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European: Să nu ne uităm mai departe de PNRR. Adică nu trebuie să căutăm la Comisia Europeană mecanisme în plus. Deși noi acum luptăm la Parlamentul European pentru un buget consistent din noul cadru financiar, adică cel care începe în 2028, și să fie un buget dedicat locuirii. Asta e o mare cerere a Parlamentului actual. Dar, până să ne uităm în viitor, hai să ne uităm și în prezent, în PNRR. Erau foarte multe fonduri dedicate reconstrucției de cămine, eficientizării termice, că și asta este o problemă pentru locuirea săracă și sărăcia locuirii, pentru că foarte mulți oameni stau înghesuiți în locuințe mici și care nu sunt conforme. Deci, există foarte multe fonduri deja, PNRR, avem criză politică, trece timpul, pierdem bani. Din PNRR erau prevăzute și apartamente sociale, o bună parte, și cămine. Din programele operaționale, care nu se mai lansează. Deci, până să ne uităm în viitor hai să ne uităm în prezent pentru că sunt deja surse bune de finanțare”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews