Românii care nu-și plătesc dările la stat vor apărea pe lista rușinii. Guvernul a stabilit pragurile minime de la care datornicii vor fi făcuți publici: 1.200 de lei pentru persoane fizice și 5.000 de lei pentru firme. Listele vor fi afișate la direcțiile de taxe și impozite locale. Cei care își plătesc dările la stat vor fi șterși de pe listă în 15 zile.
Valorile de 1.200 de lei pentru persoane fizice, respectiv 5.000 de lei pentru persoane juricie au fost stabilite printr-o hotărâre adoptată joi de guvern.
Purtătorul de cuvânt al executivului, Ioana Dogioiu, a explicat și de ce a fost ales pragul de 1.200 de lei pentru persoanele fizice: „A fost luată valoarea standard pentru o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, o valoare impozabilă de 677 de lei pe metrul pătrat, un apartament dintr-o zonă mai mărginaşă a capitalei, şi un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.600 de cm cubi. Valoarea de impozit calculată pentru cele două este de 609 lei anual, deci e vorba de obligaţii restante pentru doi ani de zile, în momentul acela este eligibil (cineva) pentru publicarea pe lista ruşinii", a precizat Dogioiu, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Palatul Victoria.
Directorii de la taxe și impozite susțin că ar vrea să aplice măsura „listei rușinii” de 1 iulie. Practic, până atunci, românii au posibilitatea să își plătească dările la stat, astfel încât să nu apară pe această listă.
