Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Un oraș cu tradiție în fotbal se va mândri peste câțiva ani cu un stadion ultramodern. Va fi construit la Craiova, pe locul fostului Stadion al Tineretului, inaugurat în 1933 de regele Carol al II-lea. Proiectul include un velodrom acoperit și o pistă de atletism.

Craiova, stadion ultramodern. Proiectul include și un velodrom acoperit

Viitorul stadion va putea găzdui nu doar meciuri de fotbal, ci și competiții de tenis, scrimă, gimnastică sau karate. Complexul sportiv va avea un velodrom acoperit omologat internațional, pistă de atletism, un centru de recuperare cu piscine și saună.

Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj: „Este un proiect unic pentru că este singurul velodrom indoor din România. Este singura sală care permite o pistă de atletism omologată la nivel internațional și asigură și suprafața de care este nevoie pentru a putea desfășura competiții sportive la nivelul Federației Internaționale de Atletism.”

Construcția stadionului a început în urmă cu doi ani. Lucrarea a fost finanțată până acum de Consiliul Județean. Lucrările vor continua cu bani din fonduri europene.

Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „De foarte multe ori, copiii, tinerii noștri se plâng de lipsă de activitate. Noi ne plângem că stau foarte mult pe zona digitală, din lipsă de activități. Cred că o astfel de investiție vine să răspundă fix la această necesitate.”

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei: „După ce această sală va fi construită, putem să ne lăudăm cu o infrastructură sportivă de nivel european.”

Noul stadion de la Craiova va costa aproximativ 40 de milioane de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE