Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Dosarul „10 august”. Nicolae Ciucă: „Cei care se fac vinovați trebuie să fie trași la răspundere”

De Răzvan Mihalașcu  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că actuala coaliție de guvernare nu va permite ca proteste precum cel din 10 august 2018 ”să degenereze în violențe”. De asemenea, șeful Executivului vrea ca persoanele care se fac vinovate ”de exces sau abuz în exercitarea atribuțiilor trebuie să fie trași la răspundere”.

Prim-ministrul a făcut declarații, la începutul ședinței de Guvern, despre ancheta în cazul dosarului protestelor din 10 august.

”Au trecut patru ani de la protestul din 10 august în care oameni nevinovați au căzut victime unor violențe nejustificate. Vreau să dau garanția și să asigur că actuala coaliție de guvernare garantează dreptul la liberă exprimare și niciodată nu vom permite ca astfel de proteste să degenereze în violențe.

Garantez de asemenea de la nivelul Guvernului că vom pune la dispoziția Justiției tot ce este necesar astfel încât dosarul de investigare a celor întâmplat să poată fi dus la capăt.

Astfel, cei care sunt vinovați evenimentele petrecute în urmă cu patru ani să răspundă în fața legii.

Doresc de asemenea să subliniez că Jandarmeria reprezintă o instituție fundamentală în arhitectura statului și are menirea principală să asigure tot ceea este necesar pentru siguranța cetățeanului, iar cei care se fac vinovați de exces sau abuz în exercitarea atribuțiilor trebuie să fie trași la răspundere, în conformitate cu prevederile legale”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Unul din subiectele importante ale zilei, Dosarul „10 august”, va fi dezbătut și la ora 21:00 cu procurorul general al României, Gabriela Scutea, în direct, la Euronews.

Distribuie

Taguri