Sari la conținut

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor „care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an” față de evenimentul din weekend de la Timișoara la care au participat lideri social-democrați, relatează Agerpres.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România. În contextul social dificil, toți cei care au responsabilități publice și toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private. Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacția, în calitate de lider al PSD regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Consider că avem obligația să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înțeles acest lucru”.

Acesta a subliniat că principala responsabilitate a celor aflați la guvernare este să răspundă așteptărilor cetățenilor, care își doresc „venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească”.

„Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre”, a adăugat acesta.

În weekend, mai mulți lideri ai PSD au participat la petrecerea de botez organizată la Timișoara de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, cu ocazia creștinării celui de-al treilea fiu al său.

Nașul copilului a fost liderul PSD, Sorin Grindeanu, iar la evenimentul la care au participat sute de invitați a cântat și artistul italian Al Bano.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE