Sari la conținut

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că premierul Luca Niculescu ar trebui să își angajeze răspunderea asupra bugetului pentru anul viitor, iar creșterea pensiilor depinde de datele pe care le va prezenta Ministerul Finanțelor în perioada următoare.

Prioritatea zero pentru Partidul Social Democrat în perioada următoare rămâne creșterea pensiilor, de preferat de la 1 ianuarie, și totodată, atunci ar trebui să fie eliminată și aplicarea CASS pentru mame.

Social-democrații își doresc să vină, în scenariul optimist, cu o majorare a pensiilor de aproximativ 7% de anul următor pentru toți pensionarii din România.

Mai este și un scenariu mai plauzibil, ce reprezintă o majorare de 5% pentru toate pensiile. Dar o valoare exactă a acestei indexări o vom vedea spre finalul anului, când Partidul Social Democrat, alături de premierul Luca Niculescu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vor avea pe masă o imagine clară a bugetului pe anul următor, în funcție de ce bani vom mai obține în acest final de an din PNRR, pentru că și de acolo mai avem o cerere depusă pentru aproximativ 6 miliarde de euro.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: În mod sigur scrie și în programul de guvernare acest lucru că anul viitor trebuie să crească pensiile. Este obligatoriu.

Reporter: Se poate face această majorare a salariului minim?

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Să discutăm aplicat atunci când vom avea bugetul și asta va fi, eu sper, undeva să începem să discutăm undeva la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Pentru că până atunci trebuie să existe în vreo două săptămâni acel raport financiar care să cuprindă execuția la sfârșitul lunii octombrie.

Cu cât ar putea crește pensiile în 2027 fără a afecta scăderea deficitului bugetar

Guvernul așteaptă să vadă exact ce încasări vor mai fi la buget și pe ce se pot baza anul următor, pentru că o creștere mult prea mare a pensiilor ar da peste cap bugetul și ar putea deraia din nou România de la traiectoria de reducere a deficitului bugetar.

Surse politice au precizat pentru Euronews, însă, că ne putem aștepta la o majorare de cel mult 4% a pensiilor pentru anul următor, astfel încât bugetul și cheltuielile să nu fie prea mult dezechilibrate, în încercarea de a reduce și mai mult deficitul bugetar anul următor.

Așadar, sunt calcule foarte complicate, mai ales că este un subiect la care social-democrații țin foarte mult, pentru că această promisiune, legat de majorarea pensiilor, pe lângă că a fost trecută în programul de guvernare, ar fi fost pronunțată foarte mult de liderii PSD în ultima perioadă.

Au promis că vor veni cu majorări de pensii pentru toți seniorii din România, iar toate calculele și concentrarea liderilor PSD, în special la Ministerul Muncii, se axează acum pe acest subiect. Legat de creșteri de salarii în sectorul public, acest subiect foarte probabil, va fi analizat mai atent tocmai după începutul anului următor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE