Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

NEVERSEA: 12 persoane prinse cu droguri în prima seară de festival, la Constanța

12 persoane au fost depistate cu substanţe psihoactive asupra lor, în prima noapte a festivalului Neversea, jumătate dintre acestea fiind cetăţeni bulgari, sârbi şi israelieni, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

„În noaptea de 7 spre 8 iulie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au constatat 5 infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu şi au depistat 7 persoane, dintre care 3 cetăţeni bulgari, 3 cetăţeni români şi 1 cetăţean sârb. De asemenea, au fost ridicate 2 ţigări, care ar fi conţinut canabis, 5 comprimate ecstasy şi o pungă transparentă, autosigilantă, care ar fi conţinut substanţă cristalină”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Jandarmii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.100 lei, pentru consum de băuturi alcoolice şi provocare de scandal pe drumurile publice, în exteriorul locului de desfăşurare a festivalului.

De asemenea, potrivit sursei citate, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române „a efectuat 4 constatări de deţinere de droguri în vederea consumului propriu”, la punctul de acces.

Cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, se desfăşoară la Constanţa în perioada 7 - 10 iulie, peste 150 de artişti naţionali şi internaţionali de renume fiind prezenţi la eveniment.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE