Când Arrival a apărut în octombrie 1976, ABBA era deja muzica pe care o auzeai peste tot fără să fi decis că vrei s-o asculți. La radio, la televizor, din difuzoarele vecinilor. Aveam șapte ani și-mi plăcea, îi plăcea mamei, îi plăcea mătușii, le plăcea oamenilor adulți care altfel nu aveau nimic în comun muzical. Asta e o performanță pe care puține trupe o pot pretinde: să traversezi simultan generații, vârste și gusturi complet diferite fără ca nimeni să simtă că face un compromis. Secretul era că ABBA știau să pună tristețea și bucuria în aceeași piesă, uneori în același vers și că oricine asculta găsea exact ce căuta, chiar dacă nu știa că îl caută.
Cum sună și ce-și propune
Povestea despre cum s-a născut Arrival începe cu o imagine greu de scos din cap: Benny Andersson și Björn Ulvaeus lucrând la o piesă nouă în cabana lor de pe insula Viggso, lângă Stockholm, în vara lui 1975, cu titlul de lucru Boogaloo scris pe o foaie de hârtie. Din Boogaloo a ieșit Dancing Queen, ceea ce ar trebui să fie o lecție pentru toată lumea despre relația dintre titluri de lucru și destinul final al unei piese.
Arrival e al patrulea album de studio al trupei și primul care sună ca și cum cei patru știu exact ce fac și de ce. Primele trei albume aveau momente bune și mult bubblegum, multă energie în căutarea unui sunet propriu. Arrival e momentul în care căutarea se termină. Deși trei lp-uri și o compilație de hituri le-au precedat, albumul e foarte deștept intitulat: anunță mutarea trupei dincolo de bubblegum, o sosire mai curând decât o continuare.
Sesiunile de înregistrare au început în august 1975, dar un program aglomerat de turnee promoționale și proiecte solo a amânat constant finalizarea, astfel că toamna lui 1976 a devenit data realistă de lansare. Albumul a apărut pe 11 octombrie 1976 și a fost cel mai bine vândut album al anului 1977 în Marea Britanie, certificat aur de RIAA în Statele Unite.
Forma, limbajul
Arrival e un album de zece piese și 38 de minute, fără un gram de grăsime în plus. Producția lui Benny și Björn, realizată la Metronome Studio din Stockholm împreună cu inginerul Michael B. Tretow, e tot ce înseamnă pop suedez la cel mai înalt nivel: aranjamente bogate fără să fie niciodată aglomerate, voci suprapuse cu o precizie care face armoniile să sune naturale, bas și tobe așezate cu răbdare în mix. Sintetizatoare, marimba, chime-uri, acordeon, pian, Benny cânta la orice instrument cu claviatură găsea, iar Anders Dahl a contribuit cu aranjamentele de coarde pe piesa instrumentală care dă titlul albumului.
Marele secret sonic al lui Arrival e felul în care Agnetha Fältskog și Anni-Frid Lyngstad împart vocile. Agnetha e mai caldă, mai directă, cu un vibrato care ajunge la stomac fără să ceară permisiune. Frida e mai dramatică, cu o prezență de cabaret nordic sublimată în pop. Când cântă împreună, cum fac pe Dancing Queen și pe Knowing Me, Knowing You, sunetul e inimitabil și, după 50 de ani, încă imposibil de reprodus.
Un aspect remarcabil al lui Arrival e că, spre deosebire de discurile anterioare ale trupei, albumul se simte cu adevărat ca un album, nu ca o colecție de single-uri și piese de umplutură, ci ca ceva cu o coerență internă, cu un flux, cu o identitate.
Tema centrală
Arrival e un album despre femei, văzute din interior. Perspectivele lui sunt aproape în totalitate feminine, chiar și când versurile le scriu doi bărbați. Femeile lui Benny și Björn visează la bani, dansează vineri seara, sărută profesori, plâng prin case goale. Sunt personaje cu umor, cu tristețe reală și cu dorință asumată, complet neobișnuite pentru pop-ul anilor '70.
Dar sub această suprafață sclipitoare, albumul poartă ceva mai greu. Knowing Me, Knowing You a fost scrisă de Björn în momentul în care relația lui cu Agnetha se deteriora în tăcere, cu patru ani înainte de divorțul lor oficial. Björn a recunoscut mai târziu că piesa venea din tensiunea relațiilor din cadrul trupei, că divorțul lui cu Agnetha a fost o despărțire amiabilă, o îndepărtare lentă, în timp ce al lui Benny cu Frida a fost mai dificil. Pe același album pe care Dancing Queen construiește o utopie a bucuriei pure, Knowing Me, Knowing You demolează o căsnicie. Această coexistență, euforia și melancolia, vineri seara și duminica dimineața, e ce face din Arrival un album mare.
Primul single: Dancing Queen
Dancing Queen a început să fie înregistrată pe 4 august 1975, cu titlul de lucru Boogaloo, iar Benny și Björn și-au găsit inspirația ritmică în clasicul disco al lui George McCrae, Rock Your Baby. Benny a vrut s-o lanseze imediat după Mamma Mia, dar Stig Anderson a convins trupa să lanseze mai întâi Fernando, ținând Dancing Queen ca muniție pentru album. Piesa a debutat ca single în Suedia pe 15 august 1976.
Povestea titlului e mai bună decât orice ar fi putut planifica un departament de marketing: piesa se numea altfel, iar Stig Anderson a redenumit-o Dancing Queen când ABBA au fost invitați să cânte la gala regală pentru regele Carl Gustaf și viitoarea regină Silvia. A cânta o piesă numită Dancing Queen în fața viitoarei regine a Suediei la Opera din Stockholm arată că unele lucruri se întâmplă pur și simplu.
Când Benny și Björn au terminat înregistrarea și au cântat-o pentru prima oară celorlalți, Frida a izbucnit în lacrimi. A spus că știa că e cel mai bun lucru pe care ABBA îl făcuse vreodată.
Analiza versurilor
Versurile de pe Arrival sunt, în mare parte, mai simple decât par la prima ascultare și asta e o alegere. Benny și Björn scriau în engleză ca a doua limbă, ceea ce le-a dat o anumită libertate: frazele sunt directe, imaginile concrete, emoțiile nefiltrate prin sofisticare literară excesivă. Rezultatul se vede în versuri pe care le prinzi imediat.
Dancing Queen e exemplul perfect al acestei filozofii. „Friday night and the lights are low / looking out for a place to go / where they play the right music / getting in the swing / you're on the look for a king" nu e Lord Byron, dar descriu exact vinerea seara de discotecă în 1976, inclusiv mica anxietate socială din „you're on the look for a king”. „You're a teaser, you turn them on / leave them burning and then you are gone" sunt două versuri care spun tot ce trebuie despre puterea și fragilitatea acestui personaj de 17 ani. Frumosul detaliu e că piesa doar arată și lasă.
Money, Money, Money pare frivolă și e de fapt perfect construită. „I work all night, I work all day to pay the bills I have to pay / ain't it sad?" e întrebarea retorică pusă cu un sarcasm atât de ușor că aproape îl ratezi. Planul de salvare, „I'll have to go / to Las Vegas or Monaco / and win a fortune in a game", e absurd și uman în același timp: visul omului obosit care caută scurtătura perfectă. „And if he happens to be free / I bet he wouldn't fancy me" este un vis auto-ironic care mută tot tabloul, pentru că nu e vorba doar de bani, ci de clasa socială, de locul pe care crezi că îl meriți. Frida cântă toate astea cu umorul cuiva care știe exact cât de ridicolă e situația și alege s-o cânte în loc s-o plângă.
Knowing Me, Knowing You e cea mai austeră piesă de pe album și cea mai durabilă. „No more carefree laughter / silence ever after / walking through an empty house / tears in my eyes” sunt patru versuri care descriu sfârșitul unei relații fără metafore, fără ornamente, cu o directețe brutală. „In these old familiar rooms / children would play / now there's only emptiness / nothing to say” îmi arată inventarul casei goale ca o listă de pierderi care devine poem prin simpla enumerare. Refrenul repetă „knowing” ca pe o acceptare treptată: „knowing me, knowing you / there is nothing we can do / we just have to face it / this time we're through.” și arată resemnarea.
When I Kissed the Teacher, cu care albumul se deschide, e piesa pe care Benny Andersson o considera una dintre preferatele lui din tot catalogul ABBA. „Everybody screamed when I kissed the teacher / and they must have thought they dreamed / when I kissed the teacher” e structura de refren care revine obsesiv, ca amintirile adolescenței, amplificată de corurile „hug hug I wanna kiss him” care dublează vocea principală ca un zgomot de fundal al clasei. „Leaning over me / he was trying to explain the laws of geometry / and I couldn't help it / I just had to kiss the teacher” — geometria ca pretext pentru impuls, logica ca victimă a dorinței. Piesa e jucăușă, puțin nebunească și complet stăpână pe ce vrea să fie.
Ce funcționează
Cel mai bun lucru pe care Arrival îl face e că tratează bucuria ca pe o stare la fel de serioasă ca tristețea. Pop-ul anilor '70 știa să fie vesel, dar de obicei voia să spui că te distrezi, nu să te facă să simți că te distrezi. Dancing Queen te face să simți, și asta e o diferență tehnică enormă: intro-ul la pian al lui Benny, glissando-ul acela de trei secunde care precedă intrarea tobelor, e poate cel mai recunoscut moment din istoria muzicii pop europene și e construit cu aceeași atenție pe care alți producători o rezervau pentru pasaje de două minute.
Knowing Me, Knowing You demonstrează că trupa putea face opusul cu aceeași îndemânare: o piesă despre divorț care a ajuns să fie cântată la nunți, tocmai pentru că emoția din ea e atât de universal umană încât contextul ei exact devine irelevant. Björn Ulvaeus a recunoscut că linia „walking through this empty house” i-a inspirat lui Elvis Costello structura lirică de pe Blood and Chocolate.
Piesa instrumentală Arrival, cu care albumul se închide, e o altă dovadă a curajului trupei: un album pop major din 1976 care se termină cu trei minute de muzică instrumentală, construite pe sintetizatoare și coarde, fără voci, fără refren. Și merge.
Ce enervează
Dum Dum Diddle e piesa pe care chiar și fanii cei mai devotați ai trupei o sar în majoritatea situațiilor. O violonistă obsedată de vioara ei e un concept amuzant timp de aproximativ 45 de secunde, după care melodia începe să-și mănânce propria coadă.
My Love, My Life e o baladă frumoasă și ușor inertă, cântată de Agnetha cu toată căldura de care e capabilă, dar care se simte ca o pauză mai lungă decât are nevoie albumul în acel punct. Pe un disc altfel în continuă mișcare, două minute și jumătate de stagnare se simt mai mult decât ar trebui.
Arrival a transformat ABBA din câștigători ai Eurovision în fenomen global. Dar ceea ce face albumul mai interesant e că cele două cupluri din trupă scriau despre despărțire în timp ce stăteau împreună, că melodia cea mai fericită de pe disc a fost compusă cu un an înainte de a fi lansată și că piesa instrumentală care îl închide nu are nicio justificare comercială și e acolo pentru că sună bine.
S-a scris despre Arrival că e primul masterpiece al Europop-ului, un album care oscilează glorios între comercialism și rafinament și că tocmai această tensiune, imposibil de rezolvat în favoarea uneia sau a alteia, e ce-l ține viu după 50 de ani. Nu poți să-l iei în serios complet și nu poți să nu-l iei în serios complet, ceea ce e, dacă te gândești bine, definiția exactă a pop-ului bun.
Benny și Björn scriau pentru femei, cântate de femei, despre experiențe feminine și au nimerit ceva universal. Dancing Queen a intrat în catalogul imnurilor comunității LGBTQ+ fără ca trupa să fi planificat asta, Knowing Me, Knowing You a inspirat un album de divorț al lui Elvis Costello și ambele piese se aud și azi în locuri complet diferite cu același efect inevitabil.
