Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Programul „Litoralul pentru toți 2022” începe în august. Tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte

Programul social ”Litoralul pentru toți” începe pe 28 august și durează până la finalul sezonului. Tarifele pentru o noapte de cazare încep de la 35 de lei la un hotel de trei stele, în condițiile în care prețurile sunt cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, conform datelor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Nu mai puțin de 27 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc și-au anunțat participarea până în prezent, la ediția cu numărul 41 a programului ”Litoralul pentru toți”.

Hotelierii estimează că aproape 100 de hoteluri se vor înscrie în acest program, iar astfel ar urma să fie disponibile aproximativ 10.000 de locuri de cazare.

”În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral.

Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Cazarea poate fi plătită și cu voucherele de vacanță

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.

Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE