Este cât se poate de evident că muzicienii mai și mor. Iar când numele unuia dintre ei este John Lennon, evenimentul morții devine imediat un standard, o unitate de măsură pentru orice deces ulterior în cultura pop. Este o tragedie fondatoare. La fel cum au fost și morțile lui Hendrix, Joplin sau Morisson. Apoi, pentru noi, fanii, urmează inevitabil întrebarea care ne roade în noaptea târziu: „Ce muzică am mai fi avut?”
Sau putem să ne facem un Top 5 mental, mereu actualizat, de „Ce-ar fi fost dacă?”.
Ce-ar fi fost dacă ar fi scos un album acustic pur în '81?
Ce-ar fi fost dacă ar fi făcut o colaborare cu David Bowie în anii '80, când ambii erau clean (important, da?)?
Ce-ar fi fost dacă ar fi mers într-un turneu mondial, ar fi cântat „Imagine” pe Stadionul Wembley, iar toți ar fi plâns?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi murit și, mult mai târziu, ar fi devenit un bunic simpatic, dar critic, al scenei indie-rock?
Ce-ar fi fost dacă nu s-ar fi tras acest semnal de alarmă brutal și artiștii ar fi continuat să creadă în imunitatea rockstar-ului?
Dar cel mai interesant mod de a măsura influența sa nu este prin propriile piese, ci prin modul în care alții l-au absorbit, i-au deplâns moartea și l-au transformat în propria lor materie primă muzicală. Lennon a devenit punte de legătură între generații.
Pentru a găsi modul, am scotocit prin arhivele de viniluri și casete, nu după The Beatles sau Plastic Ono Band, ci după numele lui ascuns, strecurat, în cântecele altora.
Queen – „Life Is Real (Song For Lennon)” (Album: „Hot Space”, 1982)
Aici reîncepe totul pentru mine, la nivel conștient. Ascultasem The Beatles, dar focusul era spre alții, Queen, spre exemplu. De obicei, când cumperi Hot Space, o faci pentru „Under Pressure” sau pentru groaza aia superbă de sintetizatoare a anilor '80. Dar apoi dai de piesa asta. E complet atipică pentru Queen, o baladă de pian, foarte apropiată de stilul direct, nefiltrat, al lui Lennon, în special de piesele de pe Plastic Ono Band sau Imagine. Freddie Mercury nu era faimos pentru vulnerabilitatea sa onestă, el, de regulă, se ascundea în spatele flamboiantului de operă-rock. Aici, însă, e direct, chiar brutal de simplu.
Titlul și versurile sunt un omagiu clar și direct adus lui Lennon. Versul cheie este, evident, „Music will be my mistress / Loving like a whore / Lennon is a genius / Living in ev'ry pore”. Este un amestec de admirație (geniu) și recunoaștere a laturii sale pământești, de om simplu, care scrie versuri de pe băncile metroului. Faptul că Mercury, un showman perfect, se dezbracă de artificii pentru a imita puritatea stilistică a celui care a murit, spune totul despre respect.
The Cranberries – „I Just Shot John Lennon” (Album: „Wake Up and Smell the Coffee”, 2001)
Piesa asta e grea. Nu este despre Lennon în sine, ci despre asasinul său, Mark Chapman. De obicei, un fan știe că a te lega de figura unui asasin e un teren minat. Dar Dolores O'Riordan abordează subiectul dintr-o perspectivă aproape de True Crime, dar plină de empatie (pentru victimă, nu pentru criminal). Piesa e de ascultat singur și-n liniște, într-o seară ploioasă, în timp ce te gândești la obsesia și la violența din societate.
Versurile prezintă momentul crimei prin prisma asasinului care, într-un mod întortocheat, credea că face un fel de „serviciu” societății. Versurile „I just shot John Lennon / What a sad and sorry and sickening sight” sunt o repudiere directă. Titlul, care mimează cinismul și senzaționalismul mediatic (sau, mai rău, faima bolnavă pe care criminalul și-o dorea), este de o franchețe șocantă. Este mai degrabă o piesă despre tragedia de a fi celebru și despre prețul pe care-l plătești pentru a avea curajul să spui ce gândești.
Elton John – „Empty Garden (Hey Hey Johnny)” (Album: „Jump Up!”, 1982)
Elton John a fost mai mult decât un amic, a colaborat strâns cu Lennon în anii '70 (îl găsim pe hitul „Whatever Gets You Thru the Night”). Această piesă este un blues melancolic, simplu, care vorbește direct cu John Lennon, folosind o adresare afectuoasă, „Johnny”.
„Empty Garden” descrie sentimentul lăsat de moartea unui prieten drag. Grădina (simbolizând talentul și spațiul creativ al lui Lennon) este goală. Elton John se adresează direct lui: „Oh and I've been calling / oh hey hey Johnny”. Piesa se încheie cu dorința ca grădinarul (Lennon) să se întoarcă și să o ia de la capăt, pentru că mai era atâta muzică de făcut: „Can't you come out, can you come out to play, Johnny”. Este un dialog, iar piesa te face să te gândești la propriii prieteni pierduți, nu doar la un rockstar.
Obiectul de cultură pop și ironicul 8 decembrie
Ce ne spun aceste piese, scrise despre Lennon. Că John a fost o idee. A fost (și încă este) un reper moral și estetic.
Trebuie să ne oprim asupra ironiei macabre, omul care ne-a învățat să ne imaginăm o lume fără proprietăți și fără granițe a fost omorât de un tip care era obsedat să intre în proprietea unui autograf și a faimei.
Influența lui, așa cum ai simțit-o eu, venind dintr-o țară sub regim comunist, prin intermediul unei trupe ca Queen (care, la rândul ei, suferea din cauza cenzurii, chiar dacă era o cenzură diferită), arată că muzica lui, oricât de simplă părea, a avut o putere de infiltrare pe care puține alte lucruri au avut-o.
John Lennon nu a murit. A devenit o referință culturală, un argument într-o dezbatere muzicală. Lennon este, pur și simplu, unul dintre cele mai bune samples din istoria muzicii pop.
