Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Elon Musk e cel mai bogat om din lume cu o avere de un trilion de dolari după listarea la bursă a SpaceX

Averea lui Elon Musk este așteptată să depășească 1.000 de miliarde de dolari odată cu listarea la bursă a SpaceX, coimpania sa aeropațială și de inteligență artificială. Astfel, magnatul devine primul trilionar din lume, mai bogat decât 46% dintre locuitorii lumii, aproximativ 3,8 miliarde de oameni, relevă o analiză publicată joi de organizația Oxfam.

O astfel de concentrare extremă a bogăţiei este simptomatică pentru decenii de politici favorabile miliardarilor, care le-au permis să scrie regulile economice în favoarea lor”, se arată într-un comunicat al Oxfam, conform Agerpres.

Nabil Ahmed, director pentru justiţie economică la Oxfam America, a declarat că ascensiunea magnatului la statutul de trilionar reprezintă „un punct de cotitură pentru oligarhie şi o zi întunecată pentru democraţie".

Musk va fi un trilionar susţinut de guvern, a cărui avere a fost alimentată de o eră a politicilor publice regresive", a subliniat Nabil Ahmed.

Reprezentantul Oxfam America a evidențiat că un trilion de dolari „în mâinile unui singur om” este incompatibil cu ideea „unei economii accesibile şi a unei democraţii sănătoase”, deoarece „inegalitatea economică generează inegalitate politică.

Sărăcia extremă la nivel mondial ar putea fi eradicată dacă averea lui Elon Musk ar fi impozitată cu 10%

Raportul organizației Oxfam relevă că un impozit de 10% pe averea estimată la 1.000 de miliarde de dolari a lui Musk ar putea eradica sărăcia extremă la nivel mondial timp de un an. În acest mod, peste 800 de milioane de oameni ar scăpa de sărăcie.

Mai mult, estimările asociației arată că dacă Elon Musk ar cheltui un milion de dolari pe zi, ar avea nevoie de 2.740 de ani să cheltuiască 1.000 de miliarde de dolari. Și chiar dacă ar dona câte 100 de dolari fiecărei persoane de pe planetă, tot ar fi unul dintre cei mai bogați miliardari din lume, arată sursa citată.

Elon Musk, acuzat că și-a mărit averea datorită sprijinului guvernamental acordat de administrația Trump

Oxfam mai evidențiază o mare parte din averea lui Musk se bazează nu doar pe sprijinul guvernamental primit în trecut, ci şi pe faptul că, în timpul mandatului său în administraţia preşedintelui american Donald Trump, „ar fi profitat de situaţie pentru a-şi proteja şi spori” averea. Din acest motiv, Space X obține 20% din veniturile sale de la guvernul federal, iar listarea la bursă „va umple buzunarele” oficialilor din administraţia republicană, precum şi ale fondurilor de investiţii, ale persoanelor conectate politic şi ale directorilor companiilor.

SpaceX urmează să lanseze, vineri, cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie, depăşind recordul stabilit de Saudi Aramco în 2019. Cu această operaţiune, capitalizarea sa de piaţă este aşteptată să ajungă la aproximativ 1.770 miliarde de dolari, plasând-o printre cele mai mari zece companii listate la bursă din lume.

Cine este Elon Musk și afacerile sale care l-au transformat în primul trilionar din lume

În vârstă de 54 de ani, Elon Musk s-a născut în Pretoria, Africa de Sud, dintr-o mamă canadiană și un tată sud-african. El a absolvit în 1997 Universitatea din Pennsylvania, potrivit Reuters.

A preluat funcția de director general al Tesla în 2008, cu convingerea că mașinile electrice pot îmbina performanțele ridicate cu funcționalități bazate pe software. În acest mod, a contribuit la redefinirea industriei auto la nivel mondial mondiale. Unii observatori ai sectorului susțin că succesul Tesla, odată cu capitalizarea de piață de peste un trilion de dolari – a ajutat la impulsionarea producătorilor auto tradiționali să se orienteze către mașinile electrice.

Mulți investitori pariază că el poate repeta această performanță în domeniul spațial și al inteligenței artificiale. Cu toate acestea, SpaceX rămâne o companie consumatoarea de lichidități, iar o mare parte din evaluarea companiei se bazează pe tehnologii care ar putea deveni viabile din punct de vedere comercial chiar și după zeci de ani.

Pe lângă Tesla și SpaceX, Musk a cofondat alte cinci companii, printre care start-up-ul de tuneluri The Boring Company și producătorul de implanturi cerebrale Neuralink.

În calitate de director executiv al Tesla, Musk a stârnit controverse și laude deopotrivă. I se atribuie meritul de a fi transformat Tesla în cel mai valoros producător auto din lume.

În același timp, Tesla s-a confruntat cu provocări legale și îngrijorări ale acționarilor legate de faimosul său CEO, în special de pachetul său salarial din 2018, care a ajuns la o valoare de 56 de milioane de dolari.

Influența lui Musk a devenit atât de omniprezentă încât observatorii pieței au numit rețeaua de afaceri din jurul său „Muskonomia”. Acest fenomen a dat naștere la ceea ce unii investitori numesc „prima Elon”, o creștere a valorii determinată atât de încrederea în viziunea lui Musk, cât și de indicatorii financiari tradiționali.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews