În fiecare toamnă, cu vreo lună înainte ca Recording Academy să anunțe nominalizările, mă apucă aceeași boală: mă așez cu o listă de albume, cu o cafea și cu convingerea fermă că anul acesta o să ghicesc corect Album of the Year. Greșesc de fiecare dată. Am zis, cândva, de un album de country pop pe care juriul l-a ignorat complet, iar peste doi ani am fost sigur că un rapper obscur din Chicago o să surprindă lumea și n-a surprins pe nimeni în afară de mine.
Recording Academy are o memorie scurtă și o afecțiune ciudată pentru artiștii care au deja un raft întreg de statuete cu gramofoane acasă. Anul ăsta nu cred că se schimbă mare lucru la nivel de instinct, dar sezonul 2027 aduce câteva variabile interesante, printre care o regulă nouă care schimbă felul în care artiștii pot fi nominalizați la categoriile mari, și un an muzical suficient de aglomerat cât să pună presiune serioasă pe cele opt locuri de la fiecare categorie majoră.
Ceremonia din februarie 2027 va încheia un ciclu de eligibilitate care s-a întins din septembrie 2025 până la finalul lui august 2026, așa că lista de mai jos ia în calcul tot ce a apărut în intervalul acesta.
Album of the Year
Recording Academy a schimbat pragul de eligibilitate pentru Best New Artist: un artist poate acum să fi fost înscris de până la patru ori în categoriile generale (Album, Record, Song of the Year) fără să-și piardă statutul de „artist nou”, față de pragul vechi de trei. Practic, regula lasă neschimbat numărul de locuri la fiecare categorie, dar lărgește fereastra în care cineva mai poate fi considerat debutant.
Beneficiara directă pare Ella Langley, care are deja piese și discuri suficient de vizibile cât să fi ieșit din calcul sub regula veche, dar care rămâne eligibilă acum pentru Best New Artist în paralel cu nominalizări posibile la Album, Record și Song of the Year. Dacă toate patru se adeveresc, ar deveni prima artistă de crossover country cu o performanță similară de la Bobbie Gentry încoace.
Restul listei arată previzibil în felul cel mai plăcut posibil. Phoebe Bridgers revine cu Lost Weekend, un album care duce mai departe rețeta ei de intimitate transformată în mitologie personală, iar Academiei îi place mult să arate că mai are gust. Olivia Dean, câștigătoarea Best New Artist de anul trecut, se întoarce cu The Art of Loving, pop-soul lustruit, exact ceea ce te-ai aștepta de la o artistă care a fost deja validată public.
Rosalía are în LUX poate cel mai ambițios proiect al anului, iar dacă tot mai rămâne vreun strop de justiție cosmică în lumea premiilor, ar trebui să fie recompensată pentru un deceniu de influență pe care Academia a evitat-o constant.
Olivia Rodrigo, cu You Seem Pretty Sad for a Girl So in Love, rămâne moștenitoarea neoficială a aceluiași teatru emoțional adolescentin care i-a scos pe Taylor Swift și pe Alanis Morissette din anonimat, doar că purtat cu chitare mai murdare.
Bruno Mars pare din nou pe listă, cu The Romantic, ceea ce spune ceva despre cât de constant reușește să rămână relevant fără să se schimbe fundamental. Noah Kahan continuă cu The Great Divide explorarea aceluiași folk confesional care l-a făcut brusc omniprezent acum câțiva ani. Iar J. Cole, cu The Fall-Off, ar putea aduce hip-hopul înapoi într-o categorie care în ultimii ani l-a tratat ca pe un musafir tolerat mai degrabă decât ca pe un participant serios.
Posibili nominalizați: Phoebe Bridgers (Lost Weekend), Olivia Dean (The Art of Loving), Rosalía (LUX), Olivia Rodrigo (You Seem Pretty Sad for a Girl So in Love), Bruno Mars (The Romantic), Noah Kahan (The Great Divide), J. Cole (The Fall-Off), Taylor Swift (The Life of a Showgirl).
Record of the Year
Aici mă simt confortabil să merg pe câteva piese care au trecut testul radioului de vară, care e cel mai brutal test posibil pentru un cântec. Rămân la impresia că formatul acesta favorizează producția strălucitoare mai mult decât textul, așa că mă aștept la un amestec de nume familiare din pop și câteva surprize din zona country, unde ultimii ani au adus câteva balade cu adevărat memorabile. Ella Langley intră aici cu un cântec de despărțire construit pe chitare relaxate și imagini de Sud, o piesă care câștigă tăcut, fără campanie zgomotoasă, doar prin repetare la radio.
Posibili nominalizați: Ella Langley (Choosin' Texas), Slayyyter (Dance), Charli xcx (SS26), RAYE (Where Is My Husband!), Olivia Dean (Man I Need), Madonna & Sabrina Carpenter (Bring Your Love), PinkPantheress (Stateside Zara Larsson Remix), Olivia Rodrigo (Drop Dead).
Song of the Year
Diferența dintre Record și Song rămâne aceeași de ani buni: una premiază sunetul, cealaltă premiază scrisul. Aici Rosalía are un avantaj clar, cu versuri în spaniolă care fac ravagii chiar și traduse aproximativ, iar Olivia Rodrigo transformă din nou o despărțire obișnuită într-un mic tratat de teatru adolescentin, fără nimic forțat în felul în care o face. Aș merge și pe o piesă country cu accent puternic pe narațiune, un text pe care compozitorii din Nashville îl șlefuiesc luni întregi înainte să pară spontan.
Posibili nominalizați: Olivia Rodrigo (The Cure), Phoebe Bridgers (Governor's Waltz), Lana Del Rey (White Feather Hawk Tail Deer Hunter), Slayyyter (Dance), Olivia Dean (Man I Need), RAYE (Where Is My Husband!), Ella Langley (Choosin' Texas), Rosalía (La Perla).
Best New Artist
Categoria asta a fost întotdeauna cea mai distractivă de urmărit, pentru că amestecă senzații de moment cu artiști care au muncit un deceniu întreg să pară noi. Ella Langley riscă să pară o alegere evidentă pentru cine nu urmărește îndeaproape mașinăria din Nashville, dar realitatea e mai complicată decât atât. Anul acesta se conturează o competiție reală între artiste cu un deceniu de carieră discretă în spate, care abia acum ating vizibilitatea pentru care lucrează de mult, și fenomene mai proaspete care au explodat pe rețele într-un ritm care sperie orice etichetă tradițională de marketing.
Posibili nominalizați: Audrey Hobert, Geese, Ravyn Lenae, Zara Larsson, Fcukers, Fakemink, Slayyyter, Ella Langley.
Best Alternative Music Album
Recunosc o slăbiciune veche pentru categoria asta, care e ca un fel de sertar de haine care nu se potrivesc nicăieri altundeva, dar care adunate laolaltă spun ceva coerent despre un an muzical. Phoebe Bridgers ar putea repeta aici traseul din 2024, când a câștigat cu Boygenius, semn că Academia o vede confortabil undeva între pop și rock fără să insiste să aleagă. Alături de ea, aștept nume mai puțin comerciale, proiecte construite din amestecuri de muzică fluidă, rezistentă la încadrări rigide, exact materialul din care se hrănește categoria asta de câțiva ani buni.
Posibili nominalizați: Wednesday (Bleeds), Underscores (U), Phoebe Bridgers (Lost Weekend), Aldous Harding (Train on the Island), Geese (Getting Killed).
Peste câteva luni o să aflăm cât de mult am greșit, pentru că așa se termină întotdeauna. Recording Academy are un talent aparte pentru a păstra echilibrul între conservatorism și gesturi ocazionale de curaj, suficient cât să nu dezamăgească total pe nimeni și insuficient cât să mulțumească pe cineva pe deplin.
Dacă Ella Langley reușește performanța multiplă despre care am vorbit mai sus, o să fie unul dintre momentele rare în care regulile schimbate de Academie chiar produc o poveste bună, în loc de o statistică simplă pentru arhivă. Restul rămâne, ca de obicei, o chestiune de gust colectiv negociat în comitete, ceea ce înseamnă că nimeni nu iese complet mulțumit, dar toată lumea are ceva de comentat în februarie.
