Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Emmanuel Macron cere Israelului să oprească bombardamentele din Fâșia Gaza

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Israelul trebuie să oprească bombardamentele din Fâșia Gaza și uciderea civililor. De asemenea, liderul de la Elysée a condamnat acțiunile ”teroriste” ale grupării Hamas și a cerut Statelor Unite și Marii Britanii să intensifice demersurile diplomatice pentru încetarea focului, relatează agenția Reuters.

Într-un interviu acordat vineri postului BBC, președintele Franței a afirmat că nu există "nicio justificare" pentru bombardamentele din Fâșia Gaza și a evidențiat că o încetare a focului ar fi în beneficiul Israelului.

Emmanuel Macron a precizat că Franța ”condamnă în mod clar” acțiunile ”teroriste” ale grupării Hamas. Deși recunoaște că Israelul are dreptul a se proteja, liderul francez i-a cerut oficialilor israelieni ”să oprească acest bombardament” în Gaza.

Întrebat dacă ar vrea ca lideri din SUA și Marea Britanie să se alăture demersului său, Macron și-a exprimat speranța că aceștia vor face îndemnuri pentru încetarea focului.

Israelul a primit mai multe apeluri pentru a acționa cu moderație în războiul pe care-l poartă de peste o lună împotriva grupării Hamas. În schimb, Guvernul israelian a menționat că membrii Hamas din Fâșia Gaza, care au atacat Israelul pe 7 octombrie și au luat ostatici, ar profita de un armistițiu pentru a se regrupa.

Reacția lui Netanyahu după îndemnul lui Macron

În replică la afirmațiile lui Emmanuel Macron, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că liderii mondiali ar trebui să condamne Hamas, nu Israelul.

"Aceste crime pe care Hamas (le) comite astăzi în Gaza vor fi comise mâine la Paris, New York și oriunde în lume", a declarat Netanyahu.

Interviul acordat de Macron a fost difuzat de BBC, la o zi după ce la Paris a avut loc o conferință umanitară privind conflictul din Fâșia Gaza.

În opinia lui Emmanue Macron, ”concluzia clară" a tuturor Guvernelor și agențiilor prezente la acel summit a fost ”că nu există altă soluție decât, în primă fază, o pauză umanitară, trecând la o încetare a focului, care ne va permite [să] protejăm... toți civilii care nu au nimic de-a face cu teroriștii".

"De facto - astăzi, civilii sunt bombardați - de facto. Acești copii, aceste doamne, acești bătrâni sunt bombardați și uciși. Deci nu există niciun motiv pentru asta și nicio legitimitate. Așa că îndemnăm Israelul să se oprească", a spus Macron, conform sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE