Obiectivul SUA este ca discuțiile trilaterale privind Ucraina să se extindă pentru a include și Europa, anunță secretarul de stat Marco Rubio.
Prima zi a discuțiilor conduse de SUA cu reprezentanții Rusiei și Ucrainei a fost foarte productivă, dar țările europene trebuie aduse la masa negocierilor, spune șeful diplomației americane.
Înainte de aceste declarații clare, publicația Politico scria că emisarii SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, vor presa Rusia să accepte participarea directă a Europei la următoarea rundă de negocieri de pace privind Ucraina.
Reprezentanții Casei Albe doresc ca întâlnirea din această săptămână să fie ultima fără participarea deplină a Europei.
„Discuțiile de la Abu Dhabi au fost foarte productive. Cred că cel mai important aspect,deși, evident, mai sunt multe de făcut în această privință, este că nu ne aflăm într-o situație care să fie pe cale de a se rezolva în următoarele 24 de ore sau ceva de acest gen.
Însă, un aspect cu adevărat important este faptul că europenii sunt prezenți la masa negocierilor. Ei vor purta discuții cu reprezentanții noștri; au colaborat foarte strâns cu Jared și Steve, care au fost prezenți acolo, la fiecare pas al acestui proces.
De altfel, obiectivul nostru este ca, la un moment dat, să extindem acest format trilateral, care nu ar mai include doar SUA, Ucraina și Rusia, ci ar asigura și o reprezentare directă a europenilor la masa discuțiilor.”, a declarat Marco Rubio.
