Multe state europene, inclusiv Italia, Grecia, Spania, Polonia și Belgia, depind de Strâmtoarea Hormuz pentru importuri sau pentru rafinare. Experții avertizează însă că, deși închiderea acestui coridor nu ar întrerupe complet aprovizionarea cu petrol a Europei, ea va continua să crească prețurile petrolului și să perturbe piețele, scrie Euronews.
Confruntate cu creșterea costurilor energiei pe plan intern, liderii europeni se străduiesc să evite o criză energetică în cascadă și sunt deosebit de preocupați de atenuarea șocului prețurilor care se resimte deja pe piețe.
De ce este Strâmtoarea Ormuz atât de importantă
Situată între Golful Persic și Golful Oman, strâmtoarea este un coridor maritim îngust, aflat în mare parte sub control iranian, și reprezintă unul dintre cele mai critice puncte de tranzit energetic din lume. Aproximativ 20% din producția globală de petrol tranzitează această rută.
Johannes Rauball, analist senior pentru țiței la firma de date și informații de piață Kpler, estimează că perturbările legate de Ormuz ar putea dura încă trei până la patru săptămâni, menținând Europa expusă la prețuri ridicate și volatilitate. În prezent, prețul țițeiului include o primă de risc de aproximativ 15 dolari (13 euro) pe baril.
„Prețurile vor începe să se stabilizeze odată ce apar perspective credibile de discuții între SUA și Iran sau dacă fluxurile prin Hormuz se reiau. Ne așteptăm ca cea mai mare parte a primei de risc să scadă atunci când negocierile devin tangibile și să dispară în mare măsură odată ce se ajunge la un acord structurat”, a declarat Rauball pentru Euronews.
Europa convoacă experți pentru a gestiona noua criză
Comisia Europeană convoacă miercuri experți tehnici pentru a gestiona situația, în contextul în care noua criză energetică complică eforturile UE de a reduce prețurile la electricitate și de a consolida competitivitatea industrială a blocului comunitar.
Deși importurile de petrol ale UE sunt diversificate:
- Norvegia (14,6%)
- Statele Unite (14,5%)
- Kazahstan (12,2%) fiind principalii furnizori, mai multe țări europene importă țiței din statele din Golf.
Arabia Saudită a reprezentat 6,8% din importurile totale ale UE în primele nouă luni din 2025, Spania, Germania, Franța și Olanda fiind principalii importatori.
Rauball a subliniat că Irakul a înregistrat deja întreruperi ale producției, iar alte state din Golf, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Arabia Saudită și Qatar, ar avea o flexibilitate de aproximativ 10–20 de zile înainte de a fi nevoite să reducă producția, presupunând că nivelurile actuale se mențin.
Există rute alternative?
Baird Langenbrunner, analist la Global Energy Monitor, explică faptul că există două conducte principale care pot funcționa ca alternative parțiale la Ormuz.
Prima este conducta saudită est–vest, cu o capacitate de 5 milioane de barili pe zi, care traversează Arabia Saudită de la Abqaiq la Yanbu, la Marea Roșie.
Totuși, Yanbu nu este conceput ca principal centru de export, ceea ce limitează capacitatea reală de încărcare. Infrastructura paralelă ar putea fi adaptată temporar, crescând transportul total la aproximativ 7 milioane de barili pe zi, dar acest lucru ar afecta transportul altor produse petroliere.
„Yanbu nu a fost conceput ca principalul centru de export al Arabiei Saudite, așa că infrastructura și capacitatea sa de încărcare a cisternelor vor limita probabil debitul real”, a declarat Langenbrunner pentru Euronews.
„Asta ar concura cu transportul altor lichide importante către Yanbu”, a adăugat Langenbrunner.
A doua alternativă este conducta Habshan–Fujairah din Emiratele Arabe Unite, cu o capacitate de 1,8 milioane de barili pe zi. Însă aceasta este deja utilizată intens și nu dispune de multă capacitate suplimentară.
„Emiratele Arabe Unite o folosesc deja ca rută de export obișnuită, deoarece ocolește costurile de asigurare și securitate pentru tranzitarea strâmtorii și nu există prea multă capacitate disponibilă”, a adăugat analistul energetic.
Conducta iraniană Goreh–Jask ar putea ocoli teoretic strâmtoarea, dar capacitatea sa este limitată: aproximativ 300.000 de barili pe zi și este afectată de sancțiuni și de riscuri militare.
„Această conductă se află în Iran, care era deja supus unor sancțiuni severe din partea SUA și a cărui infrastructură este atacată militar direct. În plus, capacitatea sa confirmată este de aproximativ 300.000 de barili pe zi, o capacitate destul de mică în comparație cu ceea ce gestionează strâmtoarea în fiecare zi”, a declarat Langenbrunner.
În total, doar o fracțiune din cele aproximativ 20 de milioane de barili pe zi care tranzitează în mod normal strâmtoarea ar putea fi redirecționată prin conducte alternative.
Transportul maritim, aproape oprit
Transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz a fost aproape suspendat după atacurile asupra unor nave. Asigurătorii au anulat acoperirea pentru riscuri de război, iar petrolierele ar putea evita Marea Roșie și Canalul Suez.
„Pentru volumele care nu pot trece prin conducte și se bazează pe nave, o alternativă este redirecționarea petrolierelor în jurul Capului Bunei Speranțe pentru a ajunge în Europa, ceea ce adaugă un timp și costuri substanțiale tranzitului. Și acest lucru ajută doar petrolul care nu este deja blocat în Golful Persic”, a spus Langenbrunner.
O alternativă ar fi redirecționarea petrolierelor în jurul Capului Bunei Speranțe, dar această variantă presupune costuri și timpi de tranzit mult mai mari.
Alte surse de aprovizionare pentru Europa
Producția din Marea Nordului rămâne una dintre cele mai sigure surse alternative de aprovizionare ale Europei. Țițeiul provenit din zăcămintele offshore din Norvegia și Regatul Unit poate fi transportat direct cu cisternele către porturile europene.
Europa ar putea compensa parțial prin:
- producția din Marea Nordului (Norvegia și Regatul Unit),
- importuri din SUA și Africa de Vest (Nigeria, Angola),
- livrări din Africa de Nord (Algeria, Libia),
- producători din zona caspică (Kazahstan, Azerbaidjan),
- furnizori din America Latină (Brazilia, Guyana).
Totuși, unele regiuni, precum Libia, rămân vulnerabile din cauza instabilității politice.
Pauline Heinrichs, lector în studii de război la King's College London, susține că Europa trebuie să reducă dependența de combustibilii fosili pentru a-și consolida securitatea.
„Strategia noastră de securitate se reduce în prezent la a răspunde crizelor induse de combustibilii fosili, și mă refer atât la combustibilii fosili în sine, cât și la puterile care depind de combustibilii fosili pentru a-și susține puterea, inclusiv Statele Unite”, a spus Heinrichs.
