Dacă aș fi avut 17 ani în vara asta, probabil că întreaga mea identitate s-ar fi rezumat la un hanorac supradimensionat, o pereche de adidași cu talpă masivă și un devotament puternic, pe alocuri religios față de basul distorsionat din Costinești. La 56 de ani, lucrurile le privești diferit. Însă, dacă muzica m-a învățat ceva, de la The Clash la Oasis și până la prima dată când am mixat două cântece cap la cap, este că fiecare generație își revendică propriul spațiu prin ceva ce părinții consideră un zgomot absolut insuportabil.
Vara lui 2026 în România a fost, în esență, povestea a două biserici complet diferite, construite pentru două tipuri de credincioși care nu prea înțeleg de ce ceilalți se închină la alți zei. Pe de o parte, ai fenomenul de la malul mării, Beach, Please!. Pe de altă parte, catedrala deja consacrată din Ardeal, UNTOLD. Așează-te comod. Avem multe de analizat.
Ambele evenimente își dispută supremația, însă o fac folosind reguli complet străine unul altuia. Beach, Please! a devenit o stare de spirit viscerală, o adunare primară care a spart barierele industriei din Europa de Est, adunând peste 600.000 de participanți. Dacă închizi ochii și încerci să-ți imaginezi cum arată viitorul consumului tău de muzică dacă te-ai fi născut după 2005, răspunsul este exact acolo, pe nisipul din Costinești: un line-up masiv de trap american, dominat de figuri precum Travis Scott, Future sau Playboi Carti. Acolo nu te duci pentru finisaje arhitecturale sau pentru o bere artizanală servită într-un pahar biodegradabil. Te duci pentru energie nesfârșită, pentru moshpit-uri care ridică nori de praf și pentru sentimentul că, timp de câteva zile, adulții au pierdut complet controlul asupra stațiunii. Este haotic, gălăgios și absolut fascinant prin scara sa.
La polul opus, UNTOLD. Între 6 și 9 august 2026 s-a derulat o nouă ediție în Cluj-Napoca, iar festivalul și-a consolidat poziția de loc 3 mondial în topul DJ Mag. Clujul merge după o altă logică. Aici găsești o mașinărie elvețiană de divertisment: producție electronică, lasere pe care le poți vedea din spațiu, scene secundare de techno care sunt reglate ca ceasurile elvețiene și o organizare unde totul este calculat până la ultima picătură de confeti. Totuși, subiectul fierbinte pe care l-ai putut urmări în această vară la Cluj a fost contrastul izbitor dintre această producție impecabilă și criticile aduse momentelor pop de pe scena principală. În timp ce scenele secundare precum Galaxy livrau seturi electronice impecabile, Mainstage-ul a părut uneori captiv într-o criză de identitate, încercând să împace fanii EDM de cursă lungă cu inserții pop care au stârnit dezbateri aprinse printre puriști.
Prăpastia dintre stiluri o poți remarca la toate nivelurile, ea transformă cele două evenimente în experiențe paralele. În timp ce la Beach, Please! întâlnești un public din Gen Z ancorat în cultura trap și hip-hop, ce-ți dă un vibe brut, exploziv, haotic și dominat de tineret, la UNTOLD te conectezi cu Millenniali, Gen Z și fani EDM sau pop printr-un format matur, hiper-produs și specific unui festival urban clasic. Din punct de vedere muzical, Costineștiul mizează totul pe trap american, rap și banger-e virale, cu relevanță culturală imediată, în timp ce Clujul îți pune la dispoziție un mix de EDM, house, techno și pop mainstream, și se bazează pe infrastructură, branding global și o consistență testată în timp.
Eu găsesc ceva profund deprimant în a privi o mulțime de oameni care așteaptă un drop de EDM și primesc în schimb o piesă pop comercială interpretată cu jumătate de măsură. S-a construit la UNTOLD un imperiu pe baza entuziasmului tău pentru muzica electronică. Însă, în încercarea de a deveni un Glastonbury al Estului, de a aduce artiști pop relevanți pentru un public tot mai larg, uneori riscă să piardă tensiunea care face un concert să fie de neuitat pentru tine. Îmi vei spune că greșesc, că Imagine Dragons, Sam Smith sau Sting au fost memorabili. Poate. Dar în alt context. Producția vizuală pe care o admiri rămâne la un nivel uluitor, însă muzica de pe scena principală pare uneori formulată într-un birou de marketing pentru a nu supăra pe nimeni.
În schimb, observi cum Beach, Please! face ce vrea și nu explică nimănui de ce. Nu încearcă să te mulțumească pe tine sau pe altcineva cu forța. Dacă nu știi versurile pentru Playboi Carti, problema este la tine, nu la festival. Această asumare radicală a fost cheia succesului lor. Trap-ul american este, pentru anii 2020, ceea ce a fost punk-ul pentru anii '70 sau grunge-ul pentru anii '90: o muzică a rebeliunii primare, neșlefuită, care vorbește direct pe limba celor de 17 ani. Recordul de peste 600.000 de participanți îmi confirmă că generația tânără caută, de fapt, propria ei platformă culturală, nu o experiență de festival clasică.
Tensiunea asta e o axă pe care se vor decide următorii ani. Când te uiți spre 2027 și mai departe cifrele-ți arată deja unde bate vântul, chiar dacă festivalurile se află la răscruce de drumuri din motive complet diferite. UNTOLD a strâns anul trecut aproximativ 470.000 de participanți. Beach, Please! a declarat anul ăsta 600.000. Unul crește exploziv de la zero, celălalt crește încet, dar constant. Viitorul lor depinde de bugetele de marketing, dar mai ales de capacitatea fiecăruia să anticipeze felul în care-ți vei cheltui tu banii și atenția într-o industrie care devine foarte aglomerată. Din ce în ce mai aglomerată.
În ceea ce privește Beach, Please!, prima mare provocare o văd în proba maturizării și logistică. Saltul de la an la an confirmă apetitul publicului, însă marea încercare pentru perioada următoare va fi infrastructura, Costineștiul fiind împins la limita absolută a capacității sale de cazare și transport.
Dacă organizatorii vor continua extinderea fără a investi masiv în facilități, riscăm să vedem un blocaj logistic major. În paralel observ problema sustenabilității muzicale, deoarece trap-ul este un gen cu o rată de ardere uriașă. Artiștii pe care-i asculți azi ca fiind uriași pot deveni irelevanți peste doi ani. Line-up-ul va trebui împins treptat spre afro-beats, reggaeton sau chiar pop-punk, pentru a evita captivitatea într-o singură nișă sonoră atunci când valul trap își va pierde din vigoare.
De cealaltă parte, la UNTOLD, nevoia de reconectare cu rădăcinile e vizibilă. Criticilor din acest an le va urma o necesară curățare a mainstage-ului și o reevaluare a programării muzicale. Organizatorii vor trebui să ia o decizie fermă: fie vor separa clar zilele de festival pe genuri precise, fie vor reconstrui scena principală ca pe o arenă hibridă bine delimitată, zone fizic separate, o parte a serii dedicată strict electronicii, alta deschisă inserțiilor pop, cu program clar afișat din timp, nu improvizat pe scenă, pentru a evita sentimentul de nemulțumire generală.
Pe plan extern, internaționalizarea brandului rămâne pilonul central. În DJ Mag UNTOLD își menține locul 3 mondial pentru al treilea an consecutiv. Nu mai este vârf întâmplător, e platou. Expansiunea pe piețe noi, cum este Orientul Mijlociu, va continua să fie motorul principal de venituri. În acest scenariu, ediția mamă de la Cluj se va transforma tot mai mult într-un eveniment „heritage", ultra-premium, festivalul la care mergi ca să retrăiești ce știi deja că merge, cum a devenit Tomorrowland pentru foarte mulți mileniali. Adresat unui public matur, nostalgic, capabil să plătească bilete mai scumpe pentru condiții impecabile.
Aici apare întrebarea pe care nimeni din industrie nu prea vrea s-o zică cu voce tare: ce se întâmplă dacă, poate chiar la anul, Beach, Please! va ataca deschis UNTOLD și-l va depăși ca valoare brută? Șansele astea nu-s deloc mici. Ce depășește nu ține de prestigiu. Locul 3 mondial nu se cucerește peste noapte. Ține de masa brută de oameni și bani. Un festival de trap american, făcut pe energie brută, ar putea ajunge mai mare decât o mașinărie elvețiană gândită de peste un deceniu. Pentru industria locală, șocul ar conta mai mult decât orice statistică DJ Mag.
Ar fi o răsturnare istorică. Iar Costineștiul a arătat deja, într-o singură zi, cum arată. 155.000 de oameni, într-un singur loc, pentru energie.
Presiunea de sus vine deja și dinspre celălalt capăt al pieței. Competiția dintre cei doi giganți împinge festivalurile de talie medie într-un colț tot mai strâmt. Deja vezi cum sponsorii mari se concentrează pe Costinești și Cluj, iar bugetele pentru evenimente de nișă se subțiază an de an. Festivaluri de jazz sau de muzică indie, alternativă de genul pe care le urmărești de ani buni, nu mai pot concura pentru aceiași sponsori și trebuie să-și găsească un public atât de specific încât mărimea să fie irelevantă.
Dacă mă întrebi pe cine pariez, răspunsul este foarte simplu: pe Beach, Please! Cel puțin ca ritm de creștere, pentru următorii 3 sau 4 ani. La UNTOLD s-a construit ceva solid, dar o mașinărie elvețiană nu-și schimbă mecanismul peste noapte. Fiecare decizie trece prin sponsori, contracte, planificare pe termen lung. Iar mainstage-ul arată deja semnele lentorii. Viteza bate soliditatea. Măcar pentru moment.
La finalul verii 2026, un lucru rămâne clar: România are două dintre cele mai fascinante fenomene de divertisment din Europa, iar competiția dintre ele este cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla ca iubitor de muzică.
