Stațiunea bulgară Burgas, situată pe litoralul Mării Negre, a fost aleasă drept oraș-gazdă al Concursului Eurovision 2027, transmite Euronews.com.
Este pentru prima dată când concursul are loc în Bulgaria
Este pentru prima dată când Bulgaria va găzdui competiția, după victoria istorică obținută de DARA cu piesa , desfășurat în luna mai la Viena.
Mai multe surse bulgare indicau capitala Sofia drept favorită pentru găzduirea concursului. Totuși, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a anunțat că a ales Burgas deoarece oferă fanilor Eurovision „un cadru cu totul aparte pentru cel mai mare eveniment muzical live din lume”.
Potrivit EBU, „al patrulea oraș ca mărime din Bulgaria și-a construit o reputație solidă datorită plajelor, parcurilor, vieții culturale și evenimentelor animate din timpul verii, precum și prin găzduirea unor evenimente internaționale de muzică, artă și cultură”.
Martin Green, directorul Concursului Eurovision, a declarat: „Suntem încântați că Burgas va fi orașul-gazdă al Concursului Eurovision 2027”.
„Pentru primul concurs Eurovision organizat vreodată în Bulgaria, vrem să creăm ceva cu adevărat bulgăresc, dar în același timp inconfundabil Eurovision – o sărbătoare care aduce oamenii împreună prin muzică”, a adăugat el.
Marea Finală a celei de-a 71-a ediții a Eurovision va avea loc sâmbătă, 15 mai, iar cele două semifinale sunt programate marți, 11 mai, și joi, 13 mai.
