Reprezentanta permanentă a Bulgariei la ONU, ambasadoarea Ghergana Karadjova, i-a invitat pe toți diplomații statelor membre ONU să viziteze Bulgaria în 2027, când aceasta va găzdui Concursul Eurovision, a anunțat Reprezentanța Permanentă a Bulgariei la New York pentru BTA, transmite Agerpres.
Misiunea diplomatică a organizat o întâlnire informală pentru a celebra victoria istorică a cântăreței bulgare Dara la Concursul Eurovision 2026 de la Viena. Marea finală a concursului a avut loc în noaptea de 16 spre 17 mai.
Peste 150 de diplomați din state membre ONU, oficiali ai ONU și reprezentanți ai țării gazdă SUA au felicitat Bulgaria și pe Dara pentru triumful artistei la Eurovision cu piesa , devenită un hit internațional.
Deschizând reuniunea, ambasadoarea Karadjova a declarat că această realizare a demonstrat Europei că visele chiar devin realitate. „«Bangaranga» a devenit un simbol pentru tinerii de pretutindeni, demonstrând că nicio victorie nu este imposibilă. Aș dori să vă invit pe toți să vizitați Bulgaria anul viitor, când țara noastră va avea onoarea de a găzdui Concursul Eurovision. Această victorie va fi o oportunitate minunată de a descoperi frumusețea naturii, talentului și culturii bulgare”, a spus Karadjova.
Descriind Eurovisionul drept o sărbătoare a unității, culturii și muzicii, ea a afirmat că Bulgaria nu va uita niciodată ziua de 16 mai 2026. „Cu memorabila piesă «Bangaranga», talentata interpretă Dara a unit milioane de oameni prin muzică și a demonstrat puterea talentului, creativității și spiritului bulgar”, a declarat Karadjova.
„Bangaranga” a ajuns pe locul 1 în mai multe topuri europene, a intrat în Top 10 în Regatul Unit și a ocupat poziția 90 în clasamentul Billboard Global 200.
Videoclipul cu prestația Darei din finala Eurovision a depășit 15 milioane de vizualizări pe canalul oficial de YouTube al concursului. În clasamentul global Apple Music, imnul party al Darei se află pe locul 44. Piesa continuă să ocupe prima poziție în Top 50 Spotify Bulgaria.
Alexandra Căpitănescu a adus țării noastre locul 3 și un punctaj record: 296 de puncte. Top 5 al finalei Eurovision din 2026 a fost:
- Bulgaria - 516 puncte
- Israel - 343 de puncte
- România - 296 de puncte
- Australia - 287 de puncte
- Italia - 281 de puncte
