Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Alertă în Marea Neagră. O navă cu 14 oameni la bord ar fi fost lovită de o dronă. Comandantul este rănit, iar membrii echipajului sunt dați dispăruți.

Nava bombardată a luat foc și e în derivă la 20 de kilometri de platforma petrolieră Pescăruș din Marea Neagră. 14 persoane se află la bord.

Trei nave ale Agenției române de salvarea a vieții omenești pe mare și o alta a Gărzii de coastă au fost trimise în zonă pentru recuperarea echipajului.

„Astăzi în jurul orei 11.00, Autoritatea Navală Română, prin Serviciul MRCC Constanța (Maritime Rescue Coordination Centre), a fost alertată în legătură cu un incident maritim grav, petrecut în afara apelor teritoriale ale României.

MRCC Constanța a solicitat intervenția ARSVOM și mobilizarea navelor de salvare.

Au fost mobilizate mai multe unități de intervenție, printre care nava „SAR APOLLO” (plecată din Sulina) și „SAR ARTEMIS” (plecată din Dana 72). De asemenea, a fost solicitată și intervenția navei „SAR ARES”.

Din primele informații comandantul navei este rănit, iar 13 membrii ai echipajului sunt dispăruți”, se arată într-un comunicat al Autorității Navale Române.

Ce știm despre nava care ar fi fost lovită de o dronă în Marea Neagră

Construită în anul 2006, Nava cargo Royad Mammadov naviga sub pavilionul statului Saint Kitts And Nevis. În urmă cu trei ore și jumătate, a fost depistată în apropierea portului ucrainena Izmail, arată un portal de monitorizare a traficului maritim.

Nava se află în drum spre portul Ravenna, Italia, și era programată să ajungă acolo la 12 octombrie.

Autoritățile verifică în acest moment circumstanțele incidentului.

Ministerul rus al Apărării a transmis că a fost lovită o navă comercială de tip „cargo”, care transporta încărcături militare în timp ce traversa Marea Neagra, la sud de orașul Odesa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE