Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Youtube renunță la Stories. În câte zile va dispărea formatul împrumutat de la Snapchat

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Formatul Stories, care a fost îprumutat de la Snapchat de mai multe platforme online, va dispărea de pe YouTube, începând cu luna iunie. Utilizatorii nu vor mai putea folosi funcția pentru postări temporare din 26 iunie, iar postările existente vor expira după șapte zile, relatează The Verge.

Opțiunea Stories au fost introdusă prima oară în anul 2017 sub numele de Reels și era disponibilă doar pentru utilizatorii cu peste 10.000 de abonați. Concept preluat de la Snapchat, stories reprezintă postări ce dispar după o anumită perioadă de timp. De cele mai multe ori, creatorii de conținut foloseau această funție pentru a-și promova canalul prin distribuirea de conținut din culise sau pentru a posta actualizări.

Potrivit The Verge, puțini creatori par să posteze Stories în mod regulat, iar funcția nu beneficiază de prea multă promovare nici măcar din partea YouTube.

În lipsa Stories, YouTube își propun în schimb ca utilizatorii să posteze conținut prin alte opțiuni disponibile pe platformă: Community Posts și Shorts.

Compania a extins recent accesul la Community Posts, o funcție de actualizare bazată pe text, și a adăugat posibilitatea ca postările să expire după o anumită perioadă. Creatorii pot, de asemenea, să distribuie sondaje, chestionare, imagini și videoclipuri ca Community Posts, care apar într-o fereastră pe canale.

De asemenea, YouTube a făcut eforturi pentru a crește popularitatea videoclipurilor scurte și pentru a rivaliza cu TikTok, ce dispune de Shorts,. Mai mult, în februarie, YouTube a început să împartă veniturile din reclame de la Shorts cu creatorii de conținut, prin intermediul unui plan de monetizare reactualizat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE