Nevoia este una dintre cele mai puternice motivații. Nevoia a împins milioane de români să treacă granițele țării și tot ea a dus la sacrificii. Mulți români au lucrat la început unde s-a putut, dar au găsit frumusețea în orice situație.
Au avut, mai ales, dorința de a ajuta familiile cu copii. În Italia am surprins câteva dintre poveștile românilor care ajută și se lasă ajutați.
- În perioada 1 iulie – 10 decembrie 2026, Euronews România desfășoară proiectul „Diaspora România”, dedicat românilor din diaspora europeană, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Satul românesc departe de România
Se spune că e nevoie de un sat pentru a crește un copil. Iar acolo unde nu e sat, se face. La aproximativ 20 de kilometri de Roma am găsit locul unde timpul are răbdare, iar copiii se bucură de natură, libertate, iar în plus învață limba română.
Luciana, fondatoarea Asociației Villaggio Romeno (Satul românesc): Aici este o mică Românie pentru că locul acesta, așa cum vedeți, este un parc natural în primul rând, care ne permite să facem tot felul de activități prin care să promovăm România.
Luciana Ludușan a ajuns în Italia în 1996. Mamă singură fiind, lucrurile nu au fost deloc ușoare, dar nimic nu pare imposibil când îi asculți povestea. Cu voință de fier, iubire și empatie a construit un sat, satul românesc din Italia. O asociație pentru părinții români din peninsulă.
Luciana, fondatoarea Asociației Villaggio Romeno (Satul românesc): Astăzi, din păcate, tehnologia a făcut astfel încât copiii să se dedice mult mai puțin activităților în aer liber și acesta este unul dintre motivele pentru care noi am încercat să facem proiecte în care să dedicăm copiilor timp și spațiu unde să poată să se joace afară în aer liber.
Alergare cu tălpile goale sub stropii de apă în zilele călduroase de vară, o minge dată de la un copil la altul, o carte citită în liniște sau propria grădină cu legume, totul pare rețeta perfectă pentru o copilărie frumoasă. Și chiar e pentru zeci de copii români născuți în Italia.
Matei, copil născut în Italia: Am descoperit România.
Carmen Ciocan, jurnalistă Euronews: Cum ți se pare România?
Matei, copil născut în Italia: Foarte frumoasă. Mă simt român chiar dacă m-am născut în Italia și trăiesc doar în Italia. Mă simt român. Cel mai mult îmi plac orele de teatru pe care le facem cu doamna Andreea Chirițescu, din București, și orele dedicate muzicii.
Andreea, actriță româncă stabilită în Italia: Aici este pentru prima oară când avem curs de teatru și se va face un spectacol la final. Vezi cum se mândresc unul la celălalt: vezi că eu am învățat cum se spune corect, cum se pronunță corect. Pentru că eu, totuși, insist în astea de dicție și tot ceea ce ține de contextualizare a limbii române pe scenă.
Oamenii de aici, locul în sine, totul e o gură de oxigen mai ales pentru părinții copiilor cu nevoi speciale.
Ecaterina, româncă stabilită în Italia: Dacă nu era doamna Luciana, cred că nu știam unde plecam. Pentru că noi, având probleme cu Victoria, au fost foarte multe uși închise pentru noi. Nu am avut posibilitate. Nu au acceptat-o pentru că, cu ea, într-adevăr, este foarte multă muncă.
Ce m-a emoționat foarte mult e că a început să vorbească și ea câteva cuvinte românești.
Ajutorul venit prin credință
O mână întinsă de care să se prindă găsesc românii și în credință. Din 2017, la inițiativa Preasfințitului Siluan, preotul Gheorghe Soponaru, stabilit în Italia, a început să meargă la spitalul de pediatrie Bambino Gesu, din Roma.
Gheorghe Soponaru, preot român stabilit în Italia: Mi-a dat sarcina de a-i vizita, de a le fi alături, de a le citi o rugăciune, de a-i împărtăși, de a zice un cuvânt de încurajare și de mângâiere părinților.
În plus, de atunci peste 600 de persoane care au ajuns la acest spital, au fost ajutate prin diferite proiecte. Episcopia a înființat asociația San Lorenzo dei Rumeni a căror voluntari vin în sprijinul copiilor bolnavi și nu numai.
Gheorghe Soponaru, preot român stabilit în Italia: Cel mai prestigios și cel mai important proiect este Casa Sfânta Anastasia, care a fost achiziționată de către episcopia noastră prin intermediul secretariatului de stat pentru Culte din România.
Pentru renovarea Casei Sfânta Anastasia primesc ajutor și de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Copiii și părinții lor vor putea sta gratuit, în pauzele dintre tratamentele din spital. Vor fi 17 camere în total, toate cu baie proprie, și o bucătărie comună.
Gheorghe Soponaru, preot român stabilit în Italia: Nevoia unei astfel de case era foarte mare. Preasfințitul și-a dorit foarte mult acest proiect.
Pe lângă asta, preotul Gheorge Soponaru are și alte proiecte în propria parohie. De la strângerea de bani pentru repatrierea unui român, repatriere care costă undeva la 2.500-3.000 de euro, la oferirea unui acoperiș deasupra capului, prin amenajarea unei case.
Gheorghe, preot român stabilit în Italia: Noi ne-am gândit că această casă, care se numește Casa Sfântul Gheorghe ar putea deservi nevoilor sociale pentru toată regiunea, pentru tot județul. Avem un program care se numește „Banca alimentară” prin care în fiecare lună primim alimente perisabile și neperisabile pe care le împărțim apoi credincioșilor.
Alături în proiectele parohiei este soția sa, Georgeta Soponaru, medic chirurg.
Georgeta Soponaru, medic român: Oamenii au nevoie să fie ajutați, cred, și îndrumați și informați. Noi și în parohie pe cine am reușit, i-am ajutat să își traducă diplomele, să își echivaleze studiile, să profeseze în domeniul lor.
Medic român, pionier în chirurgie robotică
De sănătatea celor bolnavi are grijă și profesor doctor Ralf Senner, medic român. Este pionier în chirurgie robotică. Născut în România, a studiat Facultatea de Medicină la Iași. Specialitatea a început-o la București, la spitalul „Dr. I. Cantacuzino”. În anii ’90, însă, a plecat în Germania, acolo unde îi erau rudele.
prof.dr. Ralf, fondator Centru European de Chirurgie Robotică a Obezității, Roma: Baza s-a pus acolo. Nume mare, o școală mare de chirurgie, cu niște nume consacrate.
A terminat specialitatea în Germania, iar în 2000 chirurgia robotică avea să schimbe tot ce se știa până atunci.
prof.dr. Ralf, fondator Centru European de Chirurgie Robotică a Obezității, Roma: Am creat prima clinică de chirurgie robotică la München. Efectiv a fost prima clinică în Germania într-o perioadă când toți se întrebau ce e chirurgia robotică.
Chiar dacă gândul îl duce spre România, spre Iași, a ales să se mute în Italia, iar aici a pus bazele Centrului European de Chirurgie Robotică a Obezității, la Roma.
prof.dr. Ralf, fondator Centru European de Chirurgie Robotică a Obezității, Roma: Obezitatea este o pandemie a zilelor noastre. Avem acest robot cu patru brațe și avem diverse modalități de adaptare a brațelor pentru a crea o ergonomie de lucru absolută. Înseamnă de a crea o chirurgie fără niciun fel de obstacol, care este premiza unui rezultat excelent, cu un nivel de complicații foarte scăzut.
Românii din Vatican
Deși Vaticanul este cel mai mic stat din lume, având o populație sub 1.000 de locuitori, se simte prezența românilor și aici. Comunitatea de români din Vatican, dar și din jurul acestuia, este una extrem de importantă, cu implicare spirituală, diplomatică și culturală.
Constantin Șorici are o firmă de construcții.
Constantin, antreprenor construcții și președinte asociație: Acum lucrez cu patru oameni, dar am avut și mai mulți, depinde de lucrări. Eu pot să spun că sunt un întreprinzător, nu sunt un antreprenor și, la ceea ce fac, la lucrările pe care le fac este mai bine așa fiindcă se câștigă mai bine la lucrări mici.
Lilian, român stabilit în Italia: Trebuie să ne adaptăm, să muncim cât se poate. Avem familie, avem copii, nu ne permitem luxul de a face numai plăcere.
În comunitate este cunoscut, însă, și pentru acțiunile făcute în cadrul Asociației Părinților Români din Italia.
Constantin, antreprenor construcții și președinte asociație :Era vorba de integrare, de ceea ce se întâmpla prin școlile italiene cu rasismul. Și am făcut câteva lucruri frumoase în care să fim priviți așa cum suntem noi.
Jurnalista care scrie despre viețile românilor din Italia
Despre viața românilor în Italia a scris și scrie în continuare și jurnalista Miruna Căjvăneanu. De loc din Botoșani, a moștenit de la tatăl ei pasiunea pentru jurnalism.
A studiat în limba franceză la facultatea de Științe Politice din București, iar o bursă ERASMUS în Italia i-a schimbat viața. S-a stabilit în peninsulă, unde spune poveștile românilor și încearcă să le susțină drepturile.
Miruna, jurnalistă stabilită în Italia: Proiectul meu de suflet este să văd că românii participă la viața civică a țării unde au ales să trăiască, în Italia, să se înscrie și să participe la vot. Nu este politică și o spun întotdeauna. Mi-am dat seama că, atunci când un român votează el este privit ca un alegător, politicienii sunt foarte atenți atunci când vorbesc, își ajustează discursul, propunerile în funcție de alegători.
În 2020 a pus bazele proiectului RoZoom Press. Șase jurnaliste din Italia, Spania, Marea Britanie și Franța s-au unit în acest proiect menit să aducă în prim plan și contribuția frumoasă a românilor în diaspora.
Miruna, jurnalistă stabilită în Italia: Așa am ajuns să avem invitați cred că din peste 20 țări, sute de invitați, de la miniștri, care ne-au răspuns și au fost dispuși să vină live și să răspundă la întrebările celor care ne urmăreau live, până la actori, profesori, cercetători. Iar proiectul merge mai departe.
Iar la acest proiect se adaugă mii de pagini de ziare analizate, cărți scrise în colaborare cu instituții importante, cum ar fi Institutul de Studii și Cercetare IDOS din Italia, care se ocupă de problematica migrației de peste 40 de ani.
Ca Miruna sunt mulți alți români stabiliți în străinătate, iar la fiecare pas putem găsi câte o poveste despre oamenii care, deși au plecat din România, au luat cu ei ce au avut mai bun și mai frumos.
Editor coordonator: Amalia Dascălu
Jurnalistă: Carmen Ciocan
Cameraman: Daniel Stan
Montaj: Alexandru Dimitriu
