Moștenirea istorică foarte controversată a lui Ion Iliescu ne lasă cu multe întrebări. Putea România să facă tranziția de la comunism la democrație mai repede? Se putea construi democrația în țară cu mai puțină corupție? Am fi putut elimina, de la bun început, din eșaloanele puterii, vechea nomenclatură? Ne-a ținut în urmă era Iliescu?
Multe lucruri au rămas necunoscute astăzi, iar dosarele Revoluției și Mineriadei nu au fost finalizate. România a păstrat rănile deschise.
Era Iliescu și trecerea de la Comunism la Democrație
„Această ambiguitate a oferit șansa să scape și să-și păstreze poziția niște oameni care, efectiv, nu meritau. Într-un fel, era inevitabil să fie un pas încetarea din viață a lui Ion Iliescu, pasiunile erau mai mari cât timp el era în viață, vom vedea cât de mulți resorb anumite pasiuni în următorii 2-3 ani, să vedem dacă societatea va fi mai pregătită să accepte niște adevăruri care s-ar putea să contrazică părerile cu care venim de acasă unii dintre noi”, a explicat Bogdan Murgescu, profesor de istorie contemporană și prorector al Universității din București.
„Tranziția în România a fost una mult mai greoaie, mult mai lentă. Spre deosebire de țările din centrul și estul Europei ca Polonia, unde exista de 10 ani solidaritate, unde se creaseră în societate polii pentru opoziție, la noi în România nu au fost”, a completat Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București.
Dictatura autoritară a lui Nicolae Ceaușescu ne-a înfrânat tranziția ulterioară și am rămas în urmă comparativ cu alte țări din jur. Am păstrat prea mult din ce a fost înainte. În România, Revoluția din decembrie 1989 a fost, însă, mult mai violentă.
„Când Ceaușescu a dat ordin să se tragă, s-a tras, e foarte simplu. Problema a fost că Ceaușescu s-a înconjurat de oameni foarte obedienți și nimeni nu a avut curajul, în comitetul politic executiv, să-I spună: stop joc, haideți să ne oprim și să încercăm o soluție rezonabilă”, a explicat Murgescu.
Preluarea puterii de către Ion Iliescu, în data de 22 decembrie 1989, a fost fulgerătoare.
„A acționat foarte repede, a avut avantajul că știa centrele de putere. A început să anunțe că intră în joc și a fost recunoscut relativ repede de către generalul Stănculescu, care preluase conducerea Ministerului Apărării și, după aceea, la ora 4, practic, principalii comandanți militari și cei din Securitate l-au recunoscut ca noul șef neoficial al țării”, a spus Murgescu.
„O înțelegere cu eșalonul doi și trei atât din Securitate, dar și din Partid, Ion Iliescu fiind garantul funcțiilor pe care aceștia le dețineau și ei s-au pus în spatele lui, și-au dat seama că salvarea lor este Ion Iliescu”, a explicat Gheboianu.
Ce a urmat a fost o adevărată luptă pentru putere, în care Ion Iliescu s-a folosit de toată moștenirea vechii nomenclaturi pentru a-și asigura succesul.
„Luna aprilie vine cu un alt element important – grupul de la Timișoara vine cu Proclamația de la Timișoara, unde a ieșit în evidență punctul 8, în care aceștia cereau ca foștii nomenclaturiști, foștii ofițeri de Securitate, cei care au deținut funcții până la un anumit eșalon să nu mai poată participa la alegeri. Această lustrație nu s-a întâmplat, iar la București, ciocnirile de idei vor da naștere fenomenului Piața Universității. Alegerile care au urmat în 20 mai, ținându-se cont de acest climat politic cu Piața Universității, acea piață liberă de comunism, cu golanii, după cum i-a numit Ion Iliescu, în aceste auspicii au fost desfășurate alegerile, care au fost câștigate covârșitor de Ion Iliescu”, a povestit Matei Gheboianu.
Dintre cele șase mineriade care au fost orchestrate după Revoluție, cea din iunie 1990, după alegerea oficială a lui Ion Iliescu ca președinte, a fost cea mai brutală. Aduși în București la ordinul lui Ion Iliescu, în dimineața de 14 iunie, au ocupat Piața Universității, unde se aflau corturile studenților. Sediile universităților au fost devastate, dar și ale partidelor democratice, iar mulți studenți și oricine îndeplinea descrierea de intelectual au fost bătuți cu brutalitate, arestați, unii dintre ei urcați în dube și duși pentru interogare la o unitate militară din Măgurele. Potrivit mărturiilor victimelor, acolo au fost bătuți, unii dintre ei ajungând în comă la spital.
Pe 15 iunie, minerii au fost urcați în autobuze, transportați la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunile lor și apoi au fost trimiși, cu trenuri, înapoi în Valea Jiului. Acest episod este probabil cea mai neagră pată a istoriei postdecembriste a lui Ion Iliescu.
Am fi putut, după Revoluție, să încercăm să ajungem la democrație altfel, poate fără cadrele vechi sau era imposibil să tai toată structura statului de dinainte și să o înlocuiești complet?
„În anumite privințe, era mai bine să se taie mai mult. Să tai totul era aproape imposibil, pentru că trebuia să faci o distincție foarte clară cine intră în nomenclatura celor excluși. Aveai 4 milioane de membri ai partidului, era aproape imposibil să spui că statutul de membru de partid te exclude, ori trebuia să începi să definești de la ce funcție în sus și asta era iarăși problematic. Ce fac? Merg până la primul secretar de comună, sau numai de oraș, sau numai la județ? Cum anume îi triezi? Sigur că această ambiguitate a oferit șansa să scape și să-și păstreze poziția niște oameni care, efectiv, nu meritau. Pentru asta ai nevoie de judecată individuală, nu categorială”, a explicat Bogdan Murgescu.
„La momentul respectiv, Corneliu Coposu nu avea în spate aparatul propagandistic pe care Partidul Comunist l-a pus în spatele lui Ion Iliescu, sub forma FSN-ului, nu avea în spate structura din teritoriu, pentru că Ion Iliescu preia o mare parte din Partidul Comunist, nu avea Securitatea, care, pe lângă șefii de direcții care au fost decapitați, ceilalți se vor pune în slujba noului regim. Și de aceea, tranziția în România a fost una mult mai greoaie, mult mai lentă, pentru că a fost o tranziție în care s-a făcut acest transfer de putere și mai ales un transfer economic. Apar noi îmbogățiți, apar marile tunuri economice, băncile care falimentează. Ion Iliescu a făcut parte din nomenclatură, nu din primul eșalon, dar făcea parte din acel sistem și de aceea a fost și o garanție pentru mulți, în momentul în care a preluat puterea, că-i va proteja, pentru că venea din rândurile lor. Un om ca și Corneliu Coposu nu ar fi putut garanta lucrul acesta. El venea după 16 ani de o detenție foarte grea, venea cu alte principii și ar fi fost foarte greu. A început să devină, odată cu moartea lui, un simbol moral al luptei împotriva comunismului care a și ajutat, în anul 1996, câștigarea, de către opoziție, a acestor alegeri”, a explicat Gheboianu.
„A fost emoția din jurul morții lui Corneliu Coposu, a fost un element care a contribuit la solidaritatea oamenilor în jurul Convenției Democratice și, până la urmă, la Victoria lui Emil Constantinescu în 1996”, a completat Murgescu.
De la mijlocul anilor 1990, România a început să o ia pe drumul spre Europa, NATO și adevăratele valori democratice. Este un drum lung pe care încă îl parcurgem. Iar nostalgiile după vechiul regim și lipsa educației istorice aproape că ne-au întors din acest drum, la ultimele alegeri prezidențiale. Poate că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom avea și mai multe răspunsuri la întrebarea de ce am ajuns aici atât de greu?
