Ion Iliescu rămâne o figură marcantă a secolului trecut, o figură care are ramificații până în prezent. Erou sau anti-erou? Încă nu avem răspunsul la această întrebare.
Fostul președinte Ion Iliescu a deschis parcursul democratic al României și a îndreptat privirea românilor spre Occident, însă nu s-a desprins complet de influența estică.
Visul democrației a fost zdruncinat de dosarele de la revoluție și de la mineriade care încă își așteaptă deznodământul - asta la mai bine de 30 de ani de la momentul în care s-au întâmplat. Urmăriți un interviu cu doctorul în științe politice Andrei Țăranu, realizat de Andre Rotaru și Adrian Goloiu.
La 5 luni după căderea regimului Ceaușescu, În mai 1990, Românii erau chemați la primele alegeri libere. Trebuiau să decidă dacă pe drumul spre democrație ar trebui să îi conducă Iliescu, Rațiu sau Câmpeanu.
„În 1990, în primăvara lui 1990, în Aprilie, eram student la Iași și am văzut imensa, imensa, pur și simplu imensa manifestație de simpatie pentru Ion Iliescu. Că județul Iași avea atunci 800.000 de locuitori și în orașul Iași au venit 800, dacă nu un milion de oameni: Era pur neîncăpător, au venit oameni din Botoșani, din Neamț, din Vaslui, din Suceava doar ca să îl vadă pe Ion Iliescu”, a declarat Andrei Țăranu, doctor în științe politice.
Ion Iliescu a adunat 85% dintre voturi, cel mai mare scor obținut vreodată în istoria post-decembristă, în alegerile prezidențiale în care au votat aproape toți românii care aveau acest drept.
„Era un fel de salvator Mundi în clipa.. ăsta a fost și momentul când a apărut acel slogan: “Iliescu apare, soarele răsare!”. Pentru că, într-adevăr, fusese o zi ploioasă și odată ce a apărut Ion Iliescu a răsărit, sau mă rog, a ieșit soarele din nori. Și cineva, probabil din vechea structură de propagandă comunistă, a și dat drumul la așa ceva”, a adăugat Țăranu.
Pe 13 iunie 1990, visul democrației în România avea să devină coșmar pentru aproximativ o mie de tineri, bătuți în timpul mineriadelor. Numărul deceselor nu este unanim acceptat nici până astăzi.
„Bucureștenii au resimțit mult mai puternic. Dacă e să îi întrebam pe cei care erau de vârsta părinților mei în epoca respectivă: cu cine țineau, cu minerii sau cu studenții - o să avem de multe ori surpriza neplăcută să aflăm că țineau mai degrabă cu minerii. Erau totuși câteva săptămâni de la 20 mai și de la cei 87%.
Adică legitimitatea lui Iliescu era până la cer. Și în Iași, eram o mână de oameni care ne adunam în fața Universității din Iași, dar într-o duminică veneau cetățenii ieșeni, veseli din tramvaie umplute, burdușite și ne-au văzut în fața universității și au coborât din Tramvai să ne bată. Pentru că Nu era iliescu acolo, nu avea nicio treabă, ci pentru că animozitatea socială era extrem de puternică.
Ion Iliescu s-a rupt de acest rol de mediator în societate? Eh, fără îndoială că da. Ion Iliescu s-a format în mediul ilegalist și apoi la Bumbești, Livezeni, în brigăzile de muncă, în structurile importante ale partidului Comunist.”, a mai spus istoricul.
A urmat ceea ce unii numesc “deceniul pierdut”: Românii sunt din ce în ce mai săraci iar valoarea puținilor bani pe care îi mai au scade de la o zi la alta. Rata șomajului crește, au loc proteste iar oamenii cad în plasele schemelor piramidale Caritas și FNI. Sute de mii de români își pierd economiile. Corupția devine din ce în ce mai evidentă, iar țara pare blocată de la vârf sub influența sovietică.
„Avem momentul în care s-a descoperit telefonul roșu. Adică telefonul pe care, în Cotroceni, Ion Iliescu îl avea cu Moscova și care, la care, răspundea nu se știe cine și nici nu se știe dacă a sunat vreodată după 1991. Dar faptul că exista un telefon, rămas probabil de pe vremea lui Ceaușescu, Ion Iliescu n-a știut niciodată cum să joace această carte, mai degrabă a încercat să o ascundă, apoi a recunoscut cu jumătate de voce, l-a pus într-o situație foarte ambiguă în această relație cu Uniunea Sovietică și apoi cu Federația Rusă.
E clar că Ion Iliescu poate avea și cel mai probabil dacă s-au cunoscut sau nu s-au cunoscut, foarte multe afinități cu un Mihail Gorbaciov, dar avea foarte puține afinități cu Boris Elțîn.
De pe la un moment dat, de prin 1995, va încerca să se rupă de acest trecut și va încerca să se ducă înspre și să ducă România înspre o altă linie.”, a relatat Andrei Țăranu.
Și totuși, în 1992 Michael Jackson deschide un orfelinat la București. Doi ani mai târziu, Nadia Comăneci se întoarce în București. În fruntea unei Românii care privea din ce în ce mai apăsat peste Ocean, Ion Iliescu a trebuit să dea limba rusă, pe limba engleză.
Noiembrie 2002 avea să devină poate unul dintre cele mai importante momente din istoria României. Președintele Americii, George W. Bush, vine în București. Îl întâmpină Ion Iliescu. Românilor li se ura “Bun venit în NATO”!
„Apare curcubeul și așa mai departe. Un moment de incredibilă reconciliere. Ultimul președinte care venea din comunism, cu primul președinte extrem de important în spațiul american. Sub președenția lui Ion Iliescu România intră în NATO. Sigur, bazele le pusese Emil Constantinescu. Cel care însă va culege laurii și va pregăti prin întâlnirea de la Snagov încă din 1995 drumul euro-atlantic al României a fost Ion Iliescu. Ați spus să vă dau câteva exemple.”, a nuanțat istoricul.
România ajunge oficial în perioada de pre-aderare. Drumul spre occident pare mai liber ca oricând și ce a fost mai greu pare să fi trecut. În doar câțiva ani, aveam să fim cetățeni europeni și să avem drepturi, palatul Cotroceni urma să fie preluat de Traian Băsescu, 10.000 de lei aveau să devină… unul singur.
Începe, cel puțin la nivel mediatic, o luptă împotriva corupției. Ion Iliescu rămâne președinte de onoare al PSD. Anchetele din dosarele Revoluției și Mineriadelor se închid și se deschid, ajung de la procurori la judecători și de la judecători la procurori. Nu se judecă nici măcar o filă din vreunul dintre ele.
„Rămânem cu eroul sau anti-eroul. Rămâne cu o figură fundamentală, când o murit Alexandru Ioan Cuza, elita din România era destul de mefiență la adresa lui Cuza, însă țărănimea de la Ruginoasa și din tot județul Iași au venit să-l conducă pe ultimul drum. Astăzi, Ion Iliescu se află la sfârșitul existenței, dar existența lui politică nu va putea fi scoasă din istorie oricât ar încerca diverși”, a conchis Țăranu.
