Ion Iliescu va avea funeralii de stat, în calitatea sa de fost președinte al României. Guvernul României a anunțat că „detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.”
Ion Iliescu a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.
Potrivit legii, funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României și includ onoruri militare.
Această ceremonie va respecta reguli stricte de protocol. Trupul neînsuflețit al fostului președinte va fi depus la Cotroceni, acolo unde se vor prezenta și omagiile de la ambasade. De asemenea, în semn de respect pentru funcția deținută, Ion Iliescu are dreptul la gardă de onoare militară, care va însoți cortegiul funerar.
Funeraliile de stat se organizează în cazul decesului preşedintelui României sau foştilor şefi de stat și include onoruri militare. Funeralii cu onoruri militare, stabilite potrivit legii, se pot organiza şi pentru preşedinţii şi foştii preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, precum şi pentru prim-ministrul şi foştii prim-miniştri.
Rolul comitetului care organizează funeraliile de stat
La începutul anului 2024, Guvernul României a creat Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat pentru înmormântarea președinților României. Ordonanța Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale prevede că „pentru organizarea funeraliilor de stat este necesară o coordonare unitară având în vedere implicarea mai multor instituţii cu atribuţii în organizarea ceremoniilor oficiale”.
Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanți ai:
- Administrației Prezidențiale
- Secretariatului General al Guvernului
- Cancelariei Prim-Ministrului
- Ministerului Afacerilor Interne
- Ministerului Afacerilor Externe
- Ministerului Apărării Naționale
- Secretariatului de Stat pentru Culte
- Serviciului de Protecție și Pază.
Funeraliile de stat sunt organizate de acest comitet special, care s-a înființat în anul 2024, și care stabilește modul în care se desfășoară o ceremonie de înmormântare a unui fost demnitar sau a unui fost șef de stat. Comitetul este condus de șeful Cancelariei primului-ministru și include reprezentanți de rang înalt din mai multe instituții-cheie. Vobrim de secretari de stat și funcționari publici din Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, MAE și MAI și MApN. Rolul comitetului este de a sincroniza și organiza toate aceste ceremonii care implică foarte multe instituții din România.
Procesul începe cu anunțul oficial al decesului, urmat de o zi de doliu național. Potrivit Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat, în cazul decesului unui fost președinte al României, comunicarea publică a decesului se realizează la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar MAE comunică oficial despre deces tuturor misiunilor diplomatice și reprezentanților organizațiilor internaționale acreditate în România, precum și misiunilor diplomatice ale României din străinătate.
Apoi, ceremonia include discursuri oficiale și onoruri militare executate de forțele armate. Cortegiul funerar va traversa arterele pincipale ale Capitalei, steagul României va fi arborat în bernă, se vor folosi sigilii cu stema României și se va intona imnul României. Toate aceste pregătiri depind și de dorința familiei.
România va organiza pentru prima oară funeralii de stat pentru un fost președinte
Va fi pentru prima oară când în România funeralii de stat pentru un fost șef de stat, în perioada post-comunistă a țării.
Ion Iliescu a fost primul președinte al României după căderea comunismului, fiind la conducerea țării timp de 10 ani. În afara celor două mandate câștigate conform legislației în vigoare și care reglementează ocuparea unui astfel de post pentru o perioada de maximum opt ani, Iliescu a mai avut parte de un interimat de doi ani, în calitate de președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale.
În Europa și în lume, au fost organizate funeralii de stat la moartea importanților lideri de stat. Una din cele mai mari astfel de ceremonii din istoria modernă a lumii au fost funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
De funeralii de stat au beneficiat și fostul premier italian Silvio Berlusconi, decedat în iunie 2023 și fostul premier japonez Shinzo Abe, care a murit pe 8 iulie 2022, după ce fost împușcat în timp ce ținea un discurs de campanie.
În România post-comunistă, a avut loc până acum un singur eveniment funerar special dedicat unui fost conducător de stat. S-a întâmplat în 2017, la moartea Regelui Mihai, când funeraliile au fost realizate după un protocol strict stabilit de Casa Regală a României.