Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protest în parcul IOR. Peste 1000 de bucureșteni au cerut salvarea celor 12 hectare de parc retrocedate

Peste 1000 de bucureșteni s-au adunat în Parcul IOR pentru a trage un semnal de alarmă. Zeci de copaci de pe acest spațiu verde au fost tăiați în ultimele luni după ce instanța a decis ca 12 hectare din parc să fie retrocedate. Bucureștenii se tem că, în curând, nu vor mai avea pe unde să iasă la plimbare și cer ca terenul retrocedat să fie reintegrat în parc.

Zona retrocedată arată neîngrijit, împânzită de copaci uscați sau de crengi tăiate. Sunt și pomi puși la pământ, deși abia au înflorit. Peste 100 de copaci a ri fi fost tăiați în ultimele zile.

Protestul a fost organizat de Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan, creat de cetățenii care locuiesc în jurul parcului.

Cristian Șoimaru, Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan: „Oamenii își amintesc că și-au dus copiii la leagăn aici. Eu îmi amintesc ca în 1993 era pădure aici și am venit să spunem că vrem parc nu betoane. Vrem să se găsească soluțiile legale”.

Cristian Neagoe, reprezentant Green Peace: „Există și alte căi de atac. Instituția prefectului sau poate chiar Primăria. Există și varianta în care se poate expropria  acest teren și bineînțeles proprietarii să primească compensații pentru el, dar e evident că e un model care se întâmplă în multe parcuri și spații verzi din București”.

Primarul Sectorului 3 pasează responsabilitatea către PMB

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, spune că doar Primăria Capitalei poate apela la instanță în cazul porțiunii de parc retrocedate.

Robert Negoiță: „Mi se pare aberant că Primăria Sector 3, care administrează domeniul Sectorului 3, nu poate să acționeze în instanță, să ne luăm parcul înapoi. Soluția corectă e aceea în care primarul general face proces în instanță pentru a ne lua parcul înapoi, pentru a repara eroarea pe care tot Primăria Generală a făcut-o acum aproape 20 de ani”.

Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat, recent, ce poate face instituția sa în cazul celor 12 hectare de teren retrocedate. 

Nicușor Dan: „Am cerut verificarea legalității dispoziției de retrocedare unei firme de avocatură cu care suntem în contract și estimez că în maximum 6 săptămâni vom avea analiza finală. Dacă în urma acestei analize se va stabili că decizia retrocedării a fost corectă, vom face demersurile necesare pentru a expropria acest teren”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE