Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mai mulți bani pentru parcurile din București. Proiectul a fost votat de Consiliul General

Bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2023 a fost votat de Consiliul General. Primăria Generală va aloca 169 de milioane de lei pentru întreținerea și dezvoltarea parcurilor din București. Majoritatea parcurilor s-au degradat în ultimii ani. În ultimii doi dintr ei, Nicușor Dan a spus că încearcă să stingă datoriile generate de vechea administrație.

Primăria condusă de Nicușor Dan ar urma să investească 15 milioane de lei pentru modernizarea locurilor de joacă din parcuri. De exemplu, în inima parcului Regele Mihai I, am găsit un loc de joacă închis de ANPC în urmă cu 1 an. Oamenii sunt înștiințați printr-o simplă hârtie că Primăria nu își asumă răspunderea pentru eventualele accidente care ar putea avea loc aici. Cu toate acestea, zona respectivă nu este delimitată.

Ce investiții se vor face în parcurile din București

Primăria Capitalei va aloca 2 milioane de lei pentru construirea unui pod pietonal deasupra lacului Herăstrău. În acest moment oamenii pot traversa pe o pasarelă construită de armată în urmă cu 5 ani. Până la apariția pasarelei, mai mulți oameni și-au pierdut viața după ce au încercat să traverseze lacul pe deasupra, pe podul de cale ferată.

Vor exista bani și pentru îmbunătățirea aspectului marilor parcuri din București. Ciorile care fac mizerie în parcul Cișmigiu vor fi alungate de păsări de pradă special antrenate. Primăria va plăti în jur de 100.000 de euro pentru întreaga operațiune.

Euronews a stat de vorbă cu câțiva trecători aflați în Cișmigiu: "Parcul Carol arată foarte bine, e mai curat, mai îngrijit. E o plăcere să mergi acolo. Venim și aici, nu suntem mulțumiți de cum arată parcul Cișmigiu. Parcul Cișmigiu este în centrul Capitalei. Vin străini, trebuie să lase o impresie frumoasă. Și celelalte parcuri trebuie să fie curate", au transmis aceștia.

Nicușor Dan: “Este un buget echilibrat”

Primăria Capitalei va mai aloca 10 milioane de lei pentru achiziționarea a 1500 de bănci și 1500 de coșuri de gunoi.

Nicușor Dan a transmis un mesaj pe Facebook după ce bugetul pentru anul 2023 a fost aprobat: "Mulţumesc consilierilor generali USR, PNL şi PMP pentru votul de astăzi de aprobare a bugetului Capitalei pentru anul 2023. Este un buget echilibrat care permite atât funcţionarea serviciilor, cât şi continuarea investiţiilor".

Bugetul Capitalei pentru acest an mai prevede fonduri pentru amenajarea pistelor pentru biciclete, pentru achiziționarea cișmelelor, hidrobicicletelor, dar și a unui aparat de spălare a graffitiurilor. Comparativ cu anul trecut, consilierii au alocat în plus 75 de milioane de lei pentru parcurile din Capitală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE