Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Peste 100 de palestinieni au murit după ce trupele israeliene au deschis focul lângă un convoi de camioane cu ajutoare, în Gaza

Statele Unite au cerut Israelului să ofere explicații după moartea a peste 100 de palestinieni, în timpul unei distribuiri de ajutoare în Gaza, care s-a transformat în haos.

Totodat, Washingtonul a cerut Israelului să autorizeze cât mai multe puncte de acces posibil şi să permită distribuirea în siguranţă a ajutoarelor umanitare în Gaza.

Organizația Hamas cu care Israelul se află în război, după crimele comise pe 7 octombrie, anul trecut, amenință că va părăsi negocierile pentru eliberarea ostaticilor.

Potrivit Hamas, bilanțul total al victimelor a depășit 30.000, de la debutul războiului dintre Israel și Hamas. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

100 de morți și aproape 800 de răniți, după atacul israelienilor la convoiul cu camioane cu alimente

Peste 100 de civili au fost uciși și aproape 800 răniți, după ce trupele israeliene au deschis focul asupra palestinienilor adunați în jurul convoiului de camioane cu alimente, potrivit reprezentanților Hamas. Armata israeliană a dat publicității imagini care surprind haosul creat în apropierea convoiului.

Potrivit presei israeliene, armata spune că civilii au luat cu asalt camioanele cu ajutoare. Din cauza haosului creat, mulți au fost călcați în picioare. Armata mai susține că un grup de civili s-a fi îndreptat spre soldații israelieni care au tras focuri de avertisment. Doar zece persoane au fost ucise de militari, mai susțin forțele israeliene.

Martorii palestinieni povestesc propria variantă.

”Am alergat spre ajutoare pentru a lua alimente. Soldații și tancurile au tras în noi. Oamenii care se aflau în față și în spate au fost împușcați, unii în mână, alții în picioare. Am lăsat alimentele și ajutoarele și am fugit. În fiecare zi oamenii sunt împușcați, totul este sânge pentru hrană.”, spune unul dintre martori.

De la debutul războiului, peste 30.000 de palestinieni au fost uciși, potrivit reprezentanților Hamas. Organizațiile umanitare spun că distribuirea ajutoarelor a devenit misiune aproape imposibilă din cauza luptelor și a haosului. De altfel, săptămâna trecută, ONU anunțase suspendarea ajutoarelor în nordul Fâșiei Gaza.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE