Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Orașul din România care ar putea înlocui focul de artificii pentru noaptea de Revelion cu un spectacol de lasere. Care este explicația

Publicat de: Euronews

Polițiștii ne avertizează să avem grijă ce artificii cumpărăm și cum le folosim de Sărbători. Tot ei atrag atenția că doar persoanele de peste 16 ani pot cumpăra artificii, iar petardele sunt interzise și asta pentru că riscul de a răni pe cineva este foarte mare.

La Iași, propunerea consilierilor USR de a se renunța la artificii în noaptea de Revelion a fost adoptată, iar spectacolul din noaptea dintre ani ar putea fi realizat cu ajutorul a 200 de drone. Argumentul folosit în favoarea renunțării la focul de artificii a fost că animalele de companie se sperie foarte tare din cauza bubuiturilor.

În timp ce oamenii se bucură de artificii, pentru animalele de companie zgomotul foarte puternic este un chin și poate chiar să le pună viața în pericol. La Iași, un spectacol de lasere ar putea înlocui focul de artificii pentru noaptea de Revelion.

Andrei Popescu, consilier local USR Iași: „Am pornit de la o statistică a asociațiilor de protecție a animalelor, care specifică că în 31 decembrie numărul de cazuri penru dispariția animalelor este cel mai mare procent din an.”

Ideea tradiționalului foc de artificii rămâne ca variantă de rezervă

Deși proiectul a fost aprobat, ideea tradiționalului foc de artificii rămâne ca variantă de rezervă, în cazul în care, din cauza timpului prea scurt, nu se găsește o firmă potrivită sau dacă sunt probleme tehnice.

Deși au animăluțe, părerile oamenilor sunt împărțite.

Ieșean: „Mai bine să nu se dea artificii, cel puțin în zonele cu case. Unde sunt mulți câini afară nu ar trebui să se dea.”

Ieșean: „Este o idee foarte bună. Câinele meu, l-am luat de pe stradă, și este foarte speriat de aceste zgomote, trebuie să fiu atentă când sunt artificii, câinele va fi foarte speriat. Sunt mulți căței pe stradă, nu au o casă, e o idee bună, să nu îi speriem, să evităm accidentele.”

Ieșean: „Mergem pe tradițional. Am o vârstă, nu că nu m-aș schimba, sunt foarte adaptabil, dar nu la prostii.”

Ieșean: „Mă gândesc și la căței, mă gândesc și la copii. De exemplu, nepoții mei abia așteaptă să vadă artificiile.”

Autoritățile avertizează că și articolele pirotehnice din categoria F1, adică cele care au un risc foarte scăzut, precum artificiile de brad, de tort sau cele tip fântâni, vulcan sau făclii, sunt vândute în condiții speciale.

Dinu Nicolae-Adrian, directorul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române: „Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.”

Precizarea vine după ce un elev din Baia Mare a comandat 15 kilograme de articole pirotehnice de pe un site, chiar pe adresa școlii unde este elev. Un coleg a primit coletul și a plătit 380 de lei. Polițiștii au confiscat ulterior produsele și au început o anchetă, pentru că magazinul online a vândut unui minori artificii din categoria celor destinate doar pirotehnicienilor.

Polițist: „În categoria F1 sunt articole pirotehnice care prezintă un risc foarte scăzut, cu nivel de zgomot, artificiile de brad, fântâni, vulcanul, artificiile de tort, făclii bengaleze. Aceste articole pirotehnice pot fi utilizate tot timpul anului, pot fi achiziționate și recomandăm să fie doar de la societăți comerciale autorizate.”

Polițiștii recomandă să cumpărăm artificii doar de la persoane fizice sau juridice autorizate

Polițiștii recomandă să cumpărăm artificii doar de la persoane fizice sau juridice autorizate și să verificăm dacă au instrucțiunile în limba română, precum și dacă termenul de garanție este menționat.

Polițist: „Articolele pirotehnice de tip petardă nu sunt omologate în scop de divertisment, pot fi utilizate doar pentru a speria și îndepărta animalele sălbatice și agresive. Avem bateriile de artificii în categoriile F2, F3, care nu sunt permise a fi utilizate de către public, sunt destinate strict pirotehnicienilor.”

Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă pe timpul nopții, cu excepția perioadelor autorizate. Artificiile nu pot fi folosite în apropierea locuințelor sau pe drumurile publice, în spații deschise aglomerate. În plus, este interzisă folosirea lor în apropierea pădurilor sau a instalațiilor electrice sau a depozitelor de combustibili.

Anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii au confiscat aproape 100 de tone de articole pirotehnice, adică aproximativ 8% din cantitatea de pe piață.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE