Consiliul de administrație al Nvidia ar lua în considerare demiterea directorului general Jensen Huang, după scandalul în care este implicat, conform The Wall Street Journal, care citează surse familiare cu acest subiect.
Totul vine după dezvăluirile privind relația extraconjugală pe care o are cu Alice Hunag, pe care agențiile de informații americane o consideră spion chinez. Ea are și o funcție de conducere la compania de tehnologie Megaspeed International, cu sediul în Singapore. Acea companie a achiziționat cipuri și echipamente Nvidia în valoare de miliarde de dolari. Serviciile secrete americane consideră, de câteva luni, că Alice Huang - care nu are nicio legătură de rudenie cu Jensen Huang, ci este doar o coincidență de nume - a fost recrutată de Ministerul Securității de Stat din China.
Informațiile serviciilor secrete, potrivit cărora Jensen Huang ar fi fost ținta spionajului Chinei, au creat îngrijorare în SUA, la nivel guvernamental, având în vedere că americanii se află în luptă directă cu China în domeniul tehnologiei.
Nvidia l-ar putea demite pe Jensen Huang
Într-un mesaj adresat angajaților Nvidia în urmă cu câteva zile, Jensen Huang a admis că „și-a înșelat soția” și și-a cerut scuze. La momentul mesajului, gigantul tehnologic a precizat că face o anchetă internă, dar nu consideră că Huang ar fi implicat în acest caz de spionaj.
Ulterior, Donald Trump a spus că a discutat cu Huang și că acesta i-a spus că nu știe să fi fost spionat de acea femeie. Iar consiliul de administrație al Nvidia a afirmat atunci că „nu are motive” să creadă că secretele companiei sau securitatea națională au fost compromise. Purtătorul de cuvânt al Nvidia, John Rizzo, a declarat: „Avem încredere că, dacă am fi fost ținta unei amenințări reale, guvernul SUA ne-ar fi informat”.
Două surse din cadrul forțelor de ordine, citate de CBS News, susțin că Departamentul Justiției din SUA anchetează și compania Megaspeed în legătură cu posibile încălcări ale restricțiilor de export ale SUA privind cipurile avansate de inteligență artificială. Iar unii experți și-au exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea ca, în urma acestei afaceri, China să fi obținut acces la tehnologia Nvidia prin intermediul Megaspeed. Compania a negat orice implicare în transferuri ilegale de cipuri.
În plus, Nvidia este acuzată că nu ar fi dezvăluit acționarilor informații despre relația lui Jensen Huang cu presupusul spion chinez.
Ulterior, au apărut informații și despre o a doua presupusă amantă a lui Jensen Huang. Este vorba despre Kimberly Powell, o directoare în cadrul Nvidia, conform New York Times. Ea este vicepreședinta departamentului de sănătate al gigantului tehnologic. Powell lucrează alături de Huang de 18 ani, conform Business Insider. Relația lor a fost subiect de discuție în cadrul companiei, conform sursei citate, care a discutat cu cinci angajați ai companiei.
A existat și un episod în care cei doi au fost văzuți în ipostaze apropiate la un hotel din San Jose. Un martor a filmat scena cu telefonul mobil, însă a fost văzut și reținut de agenții de securitate ai lui Huang, care i-au propus să semneze un acord de confidențialitate.
New York Times l-a contactat pe Huang în legătură cu relația sa cu Powell, iar directorul Nvidia a spus: „Nu cred că ar trebui să vorbiți direct cu mine.”
Codul de conduită al companiei Nvidia îi îndrumă pe angajați să „evite situațiile în care acțiunile noastre creează conflicte”, inclusiv cele care implică „relații personale”.
După apariția veștii că Jensen Huang ar putea fi demis, prețul acțiunilor Nvidia a scăzut cu peste 8% în tranzacțiile de după închiderea bursei de miercuri. Asta însemană pierderea a peste 500 de miliarde de dolari din valoarea sa de piață începând de vineri.
Pariul făcut de către Jensen Huang în ceea ce privește inteligența artificială a contribuit la creșterea valorii de piață a companiei Nvidia cu peste 470% în ultimii cinci ani, iar acțiunile au atins un maxim la începutul lunii octombrie.
Nvidia este una dintre cele mai valoroase companii cotate la bursă din întreaga lume. Unitățile de procesare grafică ale Nvidia și procesoarele de mare putere reprezintă componenta centrală a ceea ce mulți consideră a fi „următoarea revoluție industrială.”
- Dintre cele mai valoroase companii din lume, Nvidia este a doua, după Apple, și se află în centrul industriei inteligenței artificiale. Nvidia are o valoare de aproximativ 4,2 trilioane de dolari.
Nvidia a fost cofondată de Huang în 1993 și a devenit cunoscută mai ales pentru proiectarea plăcilor grafice utilizate pe scară largă în industria jocurilor video. În prezent, compania proiectează semiconductori performanți care stau la baza activității multor firme de top din domeniul inteligenței artificiale la nivel mondial, ceea ce face ca tehnologia sa să fie extrem de sensibilă și supusă unor controale la export care limitează vânzările către China.
- Jensen Huang, în vârstă de 63 de ani, s-a născut în Taiwan, dar s-a stabilit în SUA în copilărie.
Jensen Huang are o relație strânsă cu administrația Trump. La sfârșitul anului trecut, președintele Trump a acordat companiei Nvidia permisiunea de a vinde cipurile avansate de tip H200 către „clienți agreați” din China, guvernul federal reținând 25% din veniturile obținute din vânzări. Însă acordul nu a inclus sistemele mai avansate ale Nvidia, Blackwell sau Rubin.
Directorul general al Nvidia și alți directori din sectorul tehnologic american au fost în China împreună cu Trump la începutul acestui an. Luni, Trump l-a descris pe Jensen Huang drept o „persoană de foarte bună calitate” și a precizat că „FBI investighează cazul din altă perspectivă, și cred că el va ieși bine din această situație”. Președintele american a spus că a vorbit cu Jensen Huang pentru a afla cum se simte, iar acesta „a spus că nu avea absolut nicio idee că persoana în cauză era un spion”.
- Jensen Huang este cel mai mare acționar individual al companiei, cu aproximativ 3,6% din acțiuni, ceea ce îl plasează pe locul 11 în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere netă estimată la 151,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
