Sari la conținut

Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, a fost mustrat miercuri de un militar de gardă care asigura paza la Mormântul Ostașului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington. Șeful Pentagonului și mai mulți oficiali din anturajul său ar fi încălcat regulile de decență, după au râs în timp erau pozați de fotoreporteri în urma unei ceremonii organizate cu ocazia Zilei Veteranilor, scrie The Washington Post.

Incidentul a avut loc după ce președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și alți oficiali de rang înalt ai administrației și ai Armatei au participat la ceremonia anuală de depunere a coroanelor de flori la Cimitirul Național Arlington.

În imaginile surprinse de presa americană, Pete Hegseth și soția sa, Jennifer Hegseth, împreună cu consilierii Ricky Buria și Tami Radabaugh sunt filmați în timp ce își fac poze în fața Mormântului Ostașului Necunoscut. La un moment dat, au început să râdă și să vorbească tare.

Sentinela — unul dintre militarii din unitatea de elită care păzește mormântul în permanență — i-a mustrat dur pe Pete Hegseth și pe oficialii din anturajul său.

„Toți vizitatorii vor păstra o atmosferă de liniște și respect în orice moment!”, a strigat militarul.

Pete Hegseth, la rândul său un veteran de război pentru că a fost ca ofițer în Garda Națională a Armatei, ar fi făcut un gest în direcția santinelei înainte de a dispărea din cadru.

Sean Parnell, purtătorul de cuvânt șef al Pentagonului, a emis miercuri seara un comunicat în care a recunoscut incidentul.

„În timp ce comemoram această zi solemnă, un soldat a reamintit tuturor, în mod corect și respectuos, să păstreze decența”, se arată în comunicat.

Pete Hegseth, la un pas de a fi destituit

Hegseth a fost în centrul controverselor și criticilor încă de la preluarea funcției la începutul anului trecut, iar săptămâna aceasta congresmenii au încercat să-l pună sub acuzare pentru a-l destitui. Incidentul în care a fost implicat la Cimitirul Național Arlington ar putea stârni controverse din partea adversarilor săi politici și a foștilor lideri militari, care au susținut că acesta nu este potrivit pentru funcția pe care președintele i-a încredințat-o.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE