„Cazul Nvidia” a intrat și în atenția FBI. O spune Donald Trump, care susține că relația amoroasă dintre șeful acestei companii, Jensen Huang și Alice Huang este verificată, având în vedere că femeia este bănuită că ar avea misiuni de spionaj în favoarea Chinei. Trump nu a precizat când au început verificările FBI, cu toate că primele informații le-ar fi avut încă din 2025, iar cazul a fost aflat abia acum de către cetățeni.
New York Times spune că secretarul de stat, Marco Rubio, a trimis o notă către înalții oficiali de la Washington în primăvara trecută, în care a avertizat că șeful companiei Nvidia avea „o relație strânsă cu un spion chinez”.
Donald Trump a spus că a vorbit personal cu Jensen Huang, luni, la scurt timp după apariția informațiilor potrivit cărora serviciile americane considerau că șeful Nvidia fusese ținta unei campanii de spionaj din partea Chinei.
„I-am pus această întrebare: 'Aveai vreo idee că ea era spioană?' El a răspuns: 'Nu aveam nicio idee că era spioană'. Iar eu îl cred cu adevărat”, a declarat Trump, potrivit Washington Examiner.
Între SUA și China este o rivalitate din punct de vedere tehnologic, care contează la nivel geopolitic
Beijingul a respins acuzațiile. Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a afirmat că aceste acuzații sunt „în totalitate nefondate, speculative și menite să discrediteze și să denigreze China”.
Nvidia, care a demarat o anchetă independentă cu privire la cazul în care este implicată Alice Huang, suspectată de spiona pentru statul chinez, a declarat că nu are motive să creadă că secrete ale companiei sau securitatea națională ar fi fost compromise.
- După Apple, Nvidia este pe locul al doilea în lume în topul celor mai valoroase companii. Domeniul principal de interes este proiectarea de cipuri de calculator care au devenit esențiale pentru tehnologia AI.
Apariția acestui caz a dus la o scădere a valorii companiei cu aproximativ 250 de miliarde de dolari, pe fondul unei scăderi de peste 4% a prețului acțiunilor.
Potrivit publicației New York Times, serviciile de informații americane consideră că Alice Huang, cunoscută drept „Huang Le”, ar fi fost folosită ca spion de către Beijing, pentru afla secrete ale companiei Nvidia, în contextul în care China și SUA duc se luptă pentru supremația tehnologică și cea în domeniul inteligenței artificiale. Oficialii de la Washington consideră exporturile companiei Nvidia către Beijing o chestiune de securitate națională.
- H200, un semiconductor ca avansare al companiei Nvidia, este de ceve timp supus unor restricții, din cauza temerilor că ar oferi industriei tehnologice din China un avantaj față de SUA. În ianuarie, administrația Trump a declarat că va permite companiei Nvidia să-și vândă cipurile H200 clienților chinezi, dar „în anumite condiții”. Cele mai avansate semiconductoare AI ale Nvidia, inclusiv super-cipul GB200 Blackwell, rămân interzise pe piața chineză.
Jensen Huang și Alice Huang nu au nicio legătură de rudenie, în ciuda faptului că au același nume. Alice Huang a fost director general al companiei Megaspeed, din Singapore, companie care a avut afaceri cu Nvidia.
Nvidia se află în centrul a două investigații
În același timp, pe 9 noiembrie, Jensen Huang și Nvidia au fost vizați într-o altă acțiune colectivă în statul California, în care sunt acuzați că ar fi înșelat acționarii prin ascunderea legăturilor lui cu presupusa spioană chineză. În proces se menționează că Nvidia ar fi mințit mass-media cu privire la relația lui Jensen Huang cu Alice Huang, „care este suspectată că ar fi încercat să ajute la contrabanda cu produse Nvidia către China”.
Trump și-a exprimat îngrijorarea că, dacă i s-ar „permite” Chinei să ocupe o poziție de lider în domeniul inteligenței artificiale, acest lucru ar consolida considerabil capacitățile militare și de supraveghere ale Beijingului. Președintele american a precizat că „este sigur” că liderul chinez Xi Jinping „mă va întreba despre asta” la următoarea lor întâlnire.
Lui Huang i s-a solicitat să participe, săptămâna viitoare, la o ședință comună, „cu ușile închise”, a unor comisii din Congres. Ședința ar urma să abordeze „protocoalele de securitate ale Nvidia împotriva spionajului adversarilor străini și interacțiunile dumneavoastră cu o persoană identificată public ca agent de informații al Republicii Populare Chineze (RPC): Alice Huang, director executiv al Megaspeed”.
