Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mii de medicamente scumpite, în luna august. Din ce cauză au fost majorate prețurile

Prețurile a 3 mii de medicamente care se vând în România au crescut, în unele cazuri, chiar și de patru ori. Este vorba, în special, de medicamente compensate, eliberate cu rețetă. Chiar și așa, oamenii spun că procentul de compensare este mic și că fac cu greu față majorărilor de prețuri. Scumpirile au fost determinate, printre altele, de prețurile crescute ale materiei prime și de inflație, explică Ministerul Sănătății.

În jur de 3 mii de medicamente s-au scumpit, începând cu 1 august. De vină ar fi inflația, dar și creșterea prețurilor la materia primă.

Acidul folic, cunoscut și ca vitamina b9, și care se ia inclusiv în sarcină a costat, înainte de 1 august, 35 de lei. Medicamentul costă acum în jur de 70 de lei. Problema este că nu are un înlocuitor și este produs de o singură companie.

Clara Silvia Andrei, farmacist: În general, s-au scumpit medicamentele românești, fiolaje, vitamina B6, vitamina C, vitamina B1. S-au dublat la preț. De exemplu, vitamina B6 era 28,47 lei, iar acum este 42,85 lei.

Ce spun clienții

”Toate medicamentele erau mult mai ieftine. Acum, ne-au zăpăcit. E 200 și ceva un Antinevralgic, o cutie de Algocalmin e 300 și ceva. Vă dați seama, ușor nu ne este, la o pensie de 2.000 de lei.”

”Sunt scumpe și la sărăcia care este în România, nu și le pot permite pensionarii.”

”Acum cumpărat. 116 lei. Acum câteva luni era aproape la jumătate de preț. Aș pleca, dar sunt în vârstă.”

Cele mai mari creșteri de prețuri sunt la medicamentele ieftine.

De exemplu, Diclofenac supozitoare, un medicament antiinflamator, produs în România, a ajuns să coste de la 7 lei, 34 de lei cutia.

Dacă nu ar fi fost scumpirile, medicamentele care costau mai puțin de 50 de lei riscau să dispară de pe piață, luând în calcul costurile de producție mari, explică Ministerul Sănătății.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE