Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis, la Congresul PPE: Suntem în fața celei mai dificile situații de la al Doilea Război Mondial încoace

Klaus Iohannis a ținut un discurs, joi, la Congresul PPE de la București, la scurt timp după cel al Ursulei von der Leyen, aleasă candidata Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene. Actuala șefa a CE a vorbit despre necesitatea creșterii capacității de apărare a UE, dar și despre importanța unității statelor membre în fața pericolelor existente. În același context, președintele României a precizat că Europa se confruntă în momentul de față „cu cea mai gravă situație de după cel de-al Doilea Război Mondial”.

Iohannis, discurs la Congresul PPE: „Contextul internațional este complex și instabil / Suntem în fața celei mai dificile situații de la al Doilea Război Mondial încoace”

Klaus Iohannis, președintele României: „PPE rămâne cea mai importantă forță politică în Europa. Sunt convins că acest Congres va revalida valorile noastre democratice care pun în centru libertatea, statul de drept și demnitatea umană. Totodată, sunt sigur că vom găsi soluții concrete pentru a ne proteja cetățenii împotriva diverselor crize care nu ne-au ocolit deloc în ultimii ani, fie că vorbim despre pericolele aduse de un război brutal care se desfășoară chiar la granițele României, fie că ne referim la necesitatea de a rămâne competitivi economic astfel încât nivelul de trai al oamenilor să se îmbunătățească semnificativ.

Contextul internațional este complex și instabil. Suntem în fața celei mai dificile situații de la al Doilea Război Mondial încoace. Aproape de noi, vecinii noștri își dau viața pentru a-și apăra familiile și pentru a-și apăra țara de invadatori. (...) Trebuie să le oferim toată susținerea de care au nevoie. (...)”, a spus președintele României.

El a adăugat: „Europa e un continent al păcii. Trebuie să afirmăm asta ferm și să le reamintim oamenilor că beneficiem cu toţii de cele mai mari garanţii de securitate din istorie, iar complementaritatea dintre Uniunea Europeană şi NATO este pragmatică, realistă şi asigură securitatea naţiunilor noastre. UE și NATO nu au fost și nu sunt într-o competiție. (...) Dintre toate provocările existente astăzi, una este toxică pentru proiectul european. Mă refer, bineînțeles, la extremism în toate formele lui. De la naționalism putred, până la tendințe revizioniste care se manifestă, din nefericire, din ce în ce mai mult pe acest continent”.

Klaus Iohannis: „Facem cu toții parte din aceeași mare familie europeană, dar asta nu înseamnă că renunțăm la identitatea noastră națională. Suntem uniți în susținerea acelorași valori și principii, dar suntem diverși în tradiții culturale, istorie, și exact această unitate în diversitate face proiectul european cu adevărat unic. Unitatea și mobilizarea colectivă sunt esențiale astfel încât proiectul european să funcționeze. (...)”.

Președintele României a reiterat importanța participării în număr cât mai mare la alegerile europene.

Klaus Iohannis: „Cu toții vrem ca viitorul nostru și cel al Europei să fie decis de dorințele electoratului, nu de absența lui. Trebuie să ne uităm la Uniunea Europeană de mâine, pentru că noi o vom face”.

„Să ne reapropiem de cetăţenii noştri. Ei sunt cei care dau legitimitate actului politic. Să-i ascultăm cu atenţie, să fim siguri că, înainte de a veni cu proiecte electorale, ştim care sunt preocupările reale ale cetăţenilor noştri. Pentru aceasta, clasa politică europeană trebuie să dea dovadă de maturitate. Cea mai eficientă metodă de consultanţă politică este să acorzi atenţie emoţiilor şi aşteptărilor oamenilor”, a susţinut preşedintele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE