Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nicolae Ciucă, la Congresul Partidului Popular European: Cer politicienilor PPE din instituțiile UE să sprijine intrarea României în Schengen

“Situația în care ne aflăm va redefini istoria și felul în care ne pregătim pentru viitor. Invazia Ucrainei este un război împotriva valorilor împărtășite de Partidul Popular European și a principiilor europene.

Este datoria noastra sa sprijinim Ucraina cu tot ce putem. (…) România își aduce contribuția pentru soluționarea acestei crize. Peste 1,1 milioane de ucraineni au trecut granițee României de la declanșarea războiului. Românii și autoritățile s-au mobilizat și am primit ucrainienii cu inimile deschise. Mai mult de 850.000 de ucraineni se află acum în România și peste 30.000 de copii și adolescenți ucraineni merg acum la școală în România”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un discurs susținut în fața delegaților PPE, la Congresul formațiunii.

“În timpul acestei crize, România a demonstrat că poate asigura securitatea graniței externe a UE. Noi putem asigura apărarea granițelor spațiului Schengen. România a așteptat 10 ani să intre în Schengen și noi credem că această decizie nu mai poate aștepta. Ar trebui să fie o decizie de aderare bazată pe merit”, a completat premierul Nicolae Ciucă.

Ciucă a mai precizat că România îndeplinește toate criteriile necesare aderării la Schengen.

“Cer politicienilor PPE din instituțiile UE să sprijine intrarea României în Schengen”, a întărit premierul.

Nicolae Ciucă a participat la Congresul Partidului Popular European, desfășurat pe 31 mai și 1 iunie. El a avut întrevederi cu mai mulți lideri europeni, printre care președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președinta Parlamentului European Roberta Metsola.

În cadrul reuniunilor, Nicolae Ciucă a salutat sprijinul Comisiei în accesarea sumelor disponibile la nivel european prin Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză, în contextul războiului din Ucraina.

Totodată, premierul și-a exprimat susținerea și pentru implementarea rapidă a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și a transmis președintei Comisiei, cât și președintei Parlamentului European importanța unei opinii favorabile și a susținerii active a parcursului european al Republicii Moldova.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a invitat-o pe președinta Parlamentului European Roberta Metsola în România. În discuțiile cu aceasta, oficialul a reiterat că aderarea României la spațiul Schengen este o prioritate pentru București. El a punctat că Executivul se bazează pe sprijinul Parlamentului European pentru realizarea acestui obiectiv.

Cine e noul președinte al PPE

Manfred Weber a fost ales marți, 31 mai, președinte al Partidului Popular European, în cadrul Congresului de la Rotterdam. Politicianul a fost ales cu 447 de voturi, din 502, fiind singurul candidat la șefia PPE. Formațiunea este principala forță politică de centru-dreapta din Europa. Weber conduce deja grupul PPE în Parlamentul European.

Politico arată că Weber are o strategie pentru a consolida PPE și a-i reda vizibilitatea. În calitate de nou președinte al PPE, Weber va trebui să se concentreze și pe creșterea cifrei politicienilor PPE aleși în funcții publice. La nivel comunitar, Weber susține crearea unei armate europene și eliminarea dreptului de veto al fiecărei țări din UE, pentru a fi evitate situațiile în care decizii de importanță majoră, precum cele de politică externă, să fie blocate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE