De la momentul atacului asupra Israelului, dat în dimineața de 7 octombrie, gruparea Hamas a luat peste 240 de ostatici. În afara câtorva străini, majoritatea celor răpiți încă nu au fost eliberați.
Cazul unor astfel de ostatici a fost povestit de un cetățean româno-israelian, Remus Alony, care a dat detalii despre momentul în care șase membri ai familiei sale au fost răpiți din casă, inclusiv două gemene de 3 ani.
Ulterior, Hamas a postat un clip video pe 30 octombrie, în care apare una dintre fiicele lui Remus Alony și transmite un mesaj, cel mai probabil la îndemnul grupării.
Momentul răpirii unei familii întregi de către Hamas
Remus Alony: "Noi avem două fete. Fata mai mare e Danielle și cea mai mică e Sharon, care locuiește în kibutzul Nir Oz împreună că soțul ei și două gemene de trei ani. În urmă cu o lună, fata mea mai mare, Danielle, s-a hotărât să facă sărbătoarea în kibutzul Nir Oz, împreună cu toată familia. Și asta era vineri, iar sâmbătă a început tragedia asta de nedescris.
Noi, dimineață, când au început bombardamentele, am primit de la Sharon, prin Whatsapp, că au intrat în camera de siguranță și că sunt bombardamente foarte puternice. Și după o jumătate de oră, ne-a scris din nou că acum teroriștii au intrat în kibutz. Și după încă o jumătate de oră, ne-a scris din nou că acum ei aud că teroriștii au intrat la vecinul lor.
Și după altă jumătate de oră ne scrie că teroriștii au intrat în casă la ei și ei toți sunt în camera de siguranță. Eu cu nevasta mea stăm în Yavne, la 80 de kilometri de kibutzul Nir Oz și citim lucrurile astea și pur și simplu înnebunim.
După o oră, am primit un mesaj vocal și Sharon ne spune cu voce joasă, ca să nu fie auzită și plină de spaimă, că au început să incendieze casa și 'fumul pătrunde în camera de siguranță și noi credem că din asta nu o să mai reușim să ieșim, vă iubim pe toți'. Și asta a fost ultima dată când am auzit ceva de la ei. Nu am știut ce s-a întâmplat cu ei.
Armata a intrat mult, mult mai tîrziu și după vreo 7-8 ore, au început să intre prin case să vadă cine trăiește și cine nu. Tatăl soțului lui Sharon, care e și el în kibutz, ne-a spus că, atunci când au deschis camera de siguranță de la Sharon, nu era nimeni înauntru și nu au fost nici semne de sânge sau cadavre."
Cum a reacționat Remus Alony când a văzut clipul video cu fiica sa
Remus Alony: "După o săptămână, la noi a venit reprezentantul din partea Armatei și ne-a spus că, din informațiile pe care le aveau ei, toți șase erau în viață când au fost răpiți în Gaza.
Și de atunci nu am știut nimic până când am văzut-o pe Danielle când Hamas a lăsat fotografia ei și am auzit apoi din video cum vorbește. Fără discuție că i-au spus ce să spună.
Însă am văzut-o pe fata mea, care e puternică și a vorbit puternic. Cel puțin, am avut un semn de viață și să știu că e în toate puterile ei și sper să ajute și pe oamenii care mai sunt lângă ea. Cred că mai sunt alții lîngă ea. Despre ceilalți nu avem nicio știre, nu avem nimic."
Într-o asemenea situație, întrebare firească este cum ar trebui să procedeze familia celor răpiți sau ce poate sa facă și cum decurge viața zi de zi, în așteptarea momentului eliberării.
Remus Alony: "Împreună cu nevasta mea, am spus că noi o să facem totul ca să nu cădem. Și încercăm să facem ca zilnic să fie o anumită obișnuință, să nu dormim, să nu stăm în pat. Nevasta mea a început din nou să se ocupe de artă, eu am început din nou să merg, să fac câțiva kilometri în fiecare zi și încercăm să ne ținem unul pe altul, să nu ne destrămăm.
Eu nu pot să-i numesc oameni pe ăștia. Nu știu cum găndesc ei, pentru că gândurile mele, ale noastre, ale dumneavoastră, sunt gânduri de oameni obișnuiți, care respectă viața, libertatea. Oamenii din partea cealaltă, care au făcut ce au făcut, nu respectă absolut nimic și nu am ce să le spun, în afară de faptul că au răpit 240 de oameni.
Așa ceva cred că nu s-a întâmplat nicăieri în lume, nici în Africa, acum câțiva ani, nu a fost așa ceva, să ia copii de 3 ani, de 5 ani, copii de 9 luni, oameni de 80 de ani și să-i ducă să îi țină sub pământ și să se joace cu viețile lor ca și cum ar fi cărți de joc. Nu am ce să le spun, pentru că orice aș crede e complet greșit.
(N.r.: dacă ar fi eliberați membrii familiei sale) Mai întâi, i-aș îmbrățișa pe toți nu un minut, ci ore întregi. Și apoi să sperăm ca oamenii care vin la noi și ne încurajează și sute de oameni pe care nu-i cunoaștem și care vin aici să ne întărească, să-i chemăm pe toți și să fie toți bucuroși, cu speranța că tot iadul ăsta s-a terminat. Să sperăm că așa va fi."
