Sari la conținut

Viktor Orban urmează să fie citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Joi, șeful PNL Iași a depus o plângere împotriva acestuia după discursul său de la Băile Tușnad când a declarat: „Noi nu suntem o rasă mixtă și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, cu referire la maghiari.

Președintele CNCD a declarat pentru Euronews că acesta poate răspunde pentru acuzații discriminatorii chiar dacă este cetățean străin.

Reacția președintelui CNCD

Csaba Asztalos, președintele CNCD: „După cum știți, s-a depus o plângere pe cursul zilei de ieri. S-a dat și un comunicat din partea petentului. Va urma procedura pe care o urmează orice plângere, se va soluționa cu citarea obligatorie a părților, așa cum spune legea. După această procedură se face un raport asupra dosarului de către un colegiu director și se va adopta o decizie într-un sens sau altul.”

Reporter: „Viktor Orban nu este cetățean român. Sunt șanse reale ca acesta să ajungă să fie audiat?”

Csaba Asztalos, președintele CNCD: „Orice cetățean străin care se află pe teritoriul României și săvârșește o faptă de discriminare răspunde în aceeași măsură în care răspunde un cetățean român. În cazul domnului Viktor Orban mai avem, să zicem așa, o provocare de a soluționa orice plângere de acest gen. În sensul în care dânsul, fiind șef de stat, premier în sistemul Ungariei față de șefii de stat, în dreptul internațional public operează o imunitate jurisdicțională și dacă se invocă această imunitate va trebui să ne pronunțăm. Colegiul director se va pronunța și vedem ce soluții mai sunt.”

Reporter: „Ce se poate întâmpla dacă nu vine? Ce soluții mai sunt?”

Csaba Asztalos, președintele CNCD: „Nu e obligatoriu ca o parte să vină la audieri, se poate pune un punct de vedere scris.

Reporter: „Dar dacă nu primiți un răspuns de la Viktor Orban?”

Csaba Asztalos, președintele CNCD: „Soluționăm plângerea fără punctul de vedere.”

Viktor Orban a stârnit indignare în România, atacând „amestecul de rase” din Europa

Indignare pe scena politică românească, după o declarație făcută la Băile Tușnad de premierul maghiar Viktor Orban. Oficialul de la Budapesta a făcut o pledoarie împotriva migrației, pe care o numește „amestec de rase”.

Viktor Orban crede că fenomenul migraţionist a împărțit Europa în două. Afirmațiile sale făcute în discursul susținut în secuime a fost preluat de presa internațională.

„Noi (ungurii – n.red.) nu suntem o rasă mixtă și nu vrem să devenim o rasă mixtă. (…) Țările în care europenii și non-europenii se amestecă „nu mai sunt națiuni”, ar fi spus Viktor Orban, citat de cotidianul britanic The Guardian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE