În ultimele săptămâni Washingtonul și-a concentrat forțele militare în zona Orientului Mijlociu, urmând un scenariu similar cu cel din Venezuela, atunci când, la începutul anului, Donald Trump a aprobat o operațiune militară de capturare a lui Nicolas Maduro. Operațiunea „Absolute Resolve” a fost demarată după ce Statele Unite și-au concentrat forțele militare în Caraibe timp de mai multe luni și, în urma unor negocieri eșuate cu regimul de la Caracas privind presupusele transporturi ilegale de droguri în SUA.
Acum am putea asista la un scenariu similar în contextul în care negocierile cu Teheranul nu par să ducă la rezultatul dorit de administrația Trump - oprirea programului nuclear iranian. Se pun astfel mai multe întrebări: Asistăm, din nou, la un act de tipul „Pistolul lui Cehov”? Dacă Donald Trump va da ordinul de atac, cum ar putea arăta un război cu Iranul?
Lovituri chirurgicale împotriva regimului de la Teheran
Un prim scenariu ar putea viza mai multe lovituri chirgicale împotriva Iranului. Regimul de la Teheran este puternic contestat de o mare parte a societății civile iraniene. Manifestațiile au fost suprimate brutal la sfârșitul anului trecut - începutul acestui an și au dus la condamnarea pe scară largă a regimului în toată lumea și chiar la amenințarea unei intervenții militare americane. Astfel, loviturile chirugicale asupra bazelor militare ale Gărzii Revoluționare Islamice și asupra altor elemente ale regimului ar putea șubrezi și mai mult puterea de la Teheran.
În plus, Statele Unite ar putea ținti zonele de depozitare a rachetelor balistice, precum și programul nuclear al Iranului, într-un mod similar precum cel din vara anului trecut, atunci când facilitățile nucleare de la Fordow, Natanz și Isfahan au fost țintite de bombardierele B-2.
Totuși, acesta este un scenariu optimist. În trecut, sabotajul și loviturile militare asupra acestor instalații nu au făcut decât să întârzie programul nuclear iranian, fără să îl oprească complet. Totodată, nu este clar dacă un atac asupra elementelor regimului de la Teheran ar putea duce la un colaps al acestuia. Opoziția politică din Iran a fost în mod sistematic eliminată de către actualul regim. În foarte puține cazuri o intervenție militară externă duce la o tranziție reală către democrație, așa cum ne putem aminti din cazurile Irak sau Afganistan.
Capturarea Ayatollahului
Un alt scenariu ar putea viza o operațiune de decapitare a regimului de la Teheran. Acest scenariu ar fi similar cu cel aplicat în cazul Venezuelei. Totuși, la fel ca în cazul anterior nu este clar ce ar putea urma după o astfel de operațiune sau dacă o astfel de operațiune militară ar avea succes. În cazul Venezuelei capturarea lui Maduro s-a desfășurat cu rapiditate, însă în Iran lucrurile ar putea fi mai complicate.
De la Revoluția Islamică din 1979, Ayatollahul îndeplinește rolul de lider suprem al țării, fiind una dintre cele mai bine păzite persoane din Iran. Unitatea specială Ansar Al-Mahdi, parte a Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene are ca sarcină protejarea Ayatollahului. Orice tentativă de capturare a Ayatollahului ar declanșa cu siguranță o reacție masivă din partea Corpului Gărzii Revoluționare Islamice și chiar un război local mai amplu, lucru care ar destabiliza regiunea. În plus, chiar și o posibilă capturare a Ayatollahului nu ar garanta o tranziție la democrație.
O operațiune militară mai amplă
Al treilea scenariu implică o operațiune militară mai amplă. Am putea vorbi aici despre lovituri aeriene chirurgicale, dublate de operațiuni militare la sol. Acest scenariu este și cel mai riscant dintre toate deoarece ar putea duce la un război prelungit în Iran, similar cu cel din Irak. Potrivit globalfirepower.com, Iranul are a 16-a cea mai puternică armată din lume, cu peste 1 milion de militari, dintre care 610.000 activi, aproximativ 1.600 de tancuri în stare de luptă, 45.000 de blindate și 100 avioane de vânătoare. În plus, Iranul are stocuri de rachete, folosite și în atacuri împotriva Israelului.
O operațiune terestră, chiar și de succes, ar implica costuri mari în vieți omenești și ar putea genera instabilitate în regiune. În plus, așa cum ne arată și cazul Irakului nu ar garanta o tranziție reușită la democrație. Deportarea actualei conduceri printr-o intervenție militară externă ar putea genera în schimb haos și incertitudine, ar putea afecta piețele globale de petrol și ar deschide posibilitatea ca elemente mai radicale să ajungă la putere în Teheran. De asemenea, relația Statelor Unite cu aliații arabi ar putea fi afectată.
Prin urmare, deși dezirabilă, deportarea actualei conduceri a Iranului, în oricare scenariu, nu garantează automat o tranziție reușită la democrație și în unele cazuri ar putea chiar să ducă la un scenariu mai prost decât cel în care ne aflăm în prezent.
