Administrația Trump pare pregătită să lanseze un atac militar asupra Iranului, au declarat actuali și foști oficiali americani pentru The Washington Post, în timp ce Pentagonul își masează forțele militare în Orientul Mijlociu.
Administrația americană așteaptă sosirea portavionului USS Gerald R. Ford și a navelor de război care îl însoțesc. Convoiul se afla joi în zona Strâmtorii Gibraltar.
La rândul său, președintele Donald Trump, vorbind joi dimineață la un eveniment în Washington, a fost ambiguu cu privire la ceea ce ar putea face. „Poate vom ajunge la un acord. Poate nu”, a spus el la reuniunea inaugurală a Consiliului său pentru Pace. „Veți afla în următoarele, poate, 10 zile.” Consilierii de securitate națională ai lui Trump s-au întâlnit miercuri în Camera de Criză pentru a discuta situația din Iran și li s-a spus că forțele americane care au fost dislocate în regiune vor fi toate la locul lor până la jumătatea lunii martie. Președintele a vorbit, de asemenea, în mod public despre posibilitatea răsturnării liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, sugerând săptămâna trecută că ar fi „cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla” dacă Iranul ar ajunge să aibă noi lideri.
Totuși, nu este clar dacă Trump a aprobat acțiunea militară. Unii au remarcat că un factor important este legat de desfășurarea Jocurilor Olimpice de iarnă, care se încheie duminică în Italia. Statele Unite, susținute de aliatul Israel, ar avea un „avantaj copleșitor” din punct de vedere militar asupra Iranului, a declarat Daniel B. Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel și înalt oficial al Pentagonului în timpul administrației Biden.
Însă un conflict major cu Iranul prezintă riscuri grave, a afirmat Shapiro. Iranul deține rachete balistice capabile să lovească bazele americane din regiune și o rețea de forțe proxy în Orientul Mijlociu care ar putea transforma rapid orice atac într-un război mult mai amplu. De asemenea, un război cu Iranul ar putea duce la perturbări pe piețele mondiale ale petrolului.
Secretarul de stat Marco Rubio intenționează să se deplaseze în Israel pe 28 februarie pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Acesta dorește ca Statele Unite să lanseze un atac major asupra Iranului, iar într-un discurs susținut duminică, premierul israelian a prezentat propriile condiții pentru orice acord al SUA cu Teheranul. Orice acord trebuie să interzică îmbogățirea uraniului și să demonteze „echipamentele și infrastructura care permit îmbogățirea”, a declarat Netanyahu.
În ultimele zile, Khamenei s-a opus semnării unui acord, susținând că Teheranul are dreptul să producă energie nucleară și că raza de acțiune a rachetelor sale nu ar trebui limitată. De asemenea, el i-a provocat pe oficialii americani: „Americanii spun în mod constant că au trimis o navă de război către Iran. Desigur, o navă de război este o piesă periculoasă de echipament militar. Cu toate acestea, mai periculoasă decât acea navă de război este arma care poate trimite acea navă de război pe fundul mării.”
