Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cele mai puține concedii medicale din ultimii 5 ani. Ciolacu spune că românii fac abuz de ele, medicii îl contrazic

Numărul ”alarmant” de concedii medicale luate în 2023, despre care vorbește Marcel Ciolacu, este, de fapt, de două ori mai mic decât media ultimilor cinci ani. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate îl contrazice pe șeful Executivului și spune că nu se poate discuta despre concediile medicale, când România are foarte mulți oameni bolnavi.

Peste 3 milioane de certificate de concediu medical au fost eliberate în 2023. Un număr care a crescut alarmant, au susținut reprezentanții Guvernului.

Marcel Ciolacu, Premierul României, pe 13.02.2024: Au fost 274 de mii date pentru dureri de spate. Au fost 187.000 de concedii medicale date în România fiindcă am strănutat și am fost răciți. Vrem să facem ordine în România sau vrem să continuăm.

În ciuda declarațiilor Premierului, datele Guvernului arată că anul 2023 a avut cele mai puține certificate de concediu medical din ultimii 5 ani. Vorbim despre o înjumătățire față de 2019, an pre-pandemic.

Valeria Herdea, Președintele CNAS: Populația este într-adevăr bolnavă și trebuie să ne gândim la acest aspect și de asta ne dorim să facem o evaluare a stării de sănătate. În medie, nu se poate discuta despre un număr foarte mare, ci despre faptul că există o stare de îmbolnăvire, de morbiditate, așa cum îi spunem noi.

Trebuie însă reținut că numărul certificatelor medicale nu este același cu cel al concediilor luate de români. Spre exemplu, pentru o fractură, un pacient poate primi chiar și 3 certificate în contul aceluiași concediu medical.

Marcel Ciolacu, Premierul României, pe 13.02.2024: Dacă vrem pentru răceală, să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri, dacă vrem, pentru o durere la spate și n-am putut merge la muncă 10 zile și avem 2 milioane de zile de concediu, pe acest specific. Vrem să dăm scutiri de impozite? Foarte bine. Să știți că nu le dați numai din banii mei. Ne dăm din banii la toți.

Valeria Herdea, Președintele CNAS: Unul din patru, după cum știți, e hipertensiv, unul din patru e cardiac, unul din patru suferă de insuficiență venoasă periferică cronică. Din păcate, avem 207.722 de pacienți cu cancer.

Datele privind incidența bolilor sunt sumbre

În 2021 aveam peste 1,3 milioane de bolnavi de diabet și peste 570 de mii de bolnavi de cancer, număr care a crescut în 2022. Depistarea timpurie a bolilor ar putea face însă o diferență, și, din acest motiv, pe lângă programul derulat deja de Ministerul Sănătății, CNAS a pus la punct mai multe activități de prevenție. Totul pentru îndruma populația către medicii de familie.

Evelyn Cristescu, medic de familie: Oamenii se duc la doctor, în principiu, dacă îi doare ceva sau dacă îi supără ceva, pentru că pentru hipertensiunea arterială, de exemplu, nu. Singura analiză este măsurarea tensiunii. Dacă ai merge măcar o dată pe an la medicul de familie, ți s-ar măsura tensiunea și ai putea să constați că ea este peste limita normalului, înainte ca ea să ajungă la 190-200 și să țiuie urechile de să nu mai știi ce ți se întâmplă și să te doară capul în consecință.

De la 1 ianuarie, concediile medicale sunt impozitate cu 10%, bani care merg la Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate, vorbim aici inclusiv despre pacienții oncologici, sau femeile însărcinate. După valul de critici, Senatul a votat eliminarea taxării, însă Coaliția a amânat votul final pentru jumătatea lunii martie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE