Someone Like You e piesa pe care o asculți când vrei să te pedepsești puțin. Versul „I heard that you're settled down” este ca o palmă peste față. El „fotografiază” clipa în care afli că fostul tău are deja o viață nouă, o canapea nouă și probabil un câine, în timp ce tu încă mai găsești urme de ale lui prin casă. Adele arată exact cât de cruntă este acceptarea asta.
Penibilul de a apărea neinvitat
Momentul în care recunoaște că urăște să apară din senin („I hate to turn up out of the blue, uninvited) este de o sinceritate dezarmantă. Toți am simțit impulsul disperat de a mai vedea o dată fața cuiva, chiar dacă știm că suntem ultimii oameni pe care ar vrea să-i vadă la ușă, iar genul ăsta seamănă cu pierderea demnității în favoarea unei ultime speranțe. Adele încapsulează perfect jena asta amară care ne face, până la urmă, oameni.
Durerea ca motor, nu ca piedică
Piesa oscilează între a-ți plânge de milă și a înțelege că viața merge înainte oricum și că poți învăța să trăiești cu un gol în stomac. Adele oglindește maturitate o forțată, accepți realitatea pentru că altă variantă oricum nu există.
Someone Like You confirmă că putem supraviețui oricărui final. Muzica lui Adele ne învață să privim schimbarea în față, cu toată teama și sinceritatea de care suntem capabili.
