Siria marchează un an de la căderea regimului Assad. Președintele sirian Ahmed al-Sharaa face apel la unitate

Umbra crimelor comise de regimul Bashar al Assad bântuie încă Siria, la un an de la înlăturarea regimului. Țara este măcinată de tensiuni interne, iar oamenii încă așteaptă să se facă dreptate pentru victimele celor 14 ani de război civil. Între timp, Assad își continuă exilul la Moscova, unde este strict monitorizat de autorități. Îi sunt interzise activitățile politice și aparițiile publice, iar libertatea de mișcare este limitată.

Siria a sărbătorit cu o paradă militară un an de la înlăturarea dinastiei Assad care a condus țara mai bine de jumătate de secol. Între timp, noua conducere a Siriei a reușit să reintegreze țara în comunitatea internațională.

Faptul că noul președinte interimar și lider al rebelilor care au eliberat Siria, Ahmed al Sharaa, a fost primit luna trecută de Donald Trump la Casa Albă a fost o sursă de speranță. Americanii au ridicat și sancțiunile impuse vechiului regim. Însă, în interior, societatea este măcinată de tensiuni și traume ale războiului. Autoritățile au deschis un program de recuperare pentru foștii prizonieri care suferă de tulburare de stres post-traumatic. Revenirea în sânul familiei este și ea un proces dificil.

Președintele Ahmed al-Sharaa lansează un apel la unitate la un an de la căderea lui Assad

Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a cerut luni populației să se unească pentru reconstrucția țării, într-un moment simbolic care marchează un an de la înlăturarea lui Bashar al-Assad. Apelul vine pe fondul unui climat intern fragil, încă marcat de tensiuni sectare, insecuritate și provocări majore de stabilizare, informează AFP.

Îmbrăcat în uniformă militară, la fel ca în ziua în care a intrat în Damasc în fruntea forțelor rebele (8 decembrie 2024), Ahmed al-Sharaa a subliniat nevoia unei mobilizări naționale: „Faza actuală necesită ca toți cetățenii să-și unească forțele pentru a construi o Sirie puternică, pentru a-i consolida stabilitatea și a-i păstra suveranitatea.”

După rugăciunile de dimineață la Marea Moschee din Damasc, președintele a elogiat „sacrificiile și eroismul luptătorilor” care l-au înlăturat pe Assad în urmă cu un an, reluând mesajul oficial al președinției.

Al-Sharaa, fost jihadist în vârstă de 43 de ani, a devenit președinte interimar după un război civil de 14 ani și după mai bine de cinci decenii de guvernare a familiei Assad. De atunci, a obținut ridicarea sancțiunilor internaționale și a readus Siria pe scena diplomatică globală, însă provocările interne rămân acute.

Procesul de tranziție, rămâne fragil

În interiorul țării, procesul de tranziție este încă fragil. Violențele intercomunitare din regiunile cu minorități druze și alawite au crescut, alimentând resentimente și tensiuni. Numeroasele operațiuni militare lansate de Israel în Siria au agravat și ele instabilitatea.

Fragilitatea momentului a fost subliniată și de boicotul anunțat sâmbătă de un important lider spiritual alawit, Ghazal Ghazal, care a refuzat să participe la ceremoniile oficiale. De la căderea lui Assad, minoritatea alawită — din care provenea fostul lider — a devenit frecvent ținta atacurilor.

La rândul ei, administrația kurdă din nordul și nord-estul Siriei a interzis adunările publice duminică și luni, invocând „situația actuală de securitate” și activitatea crescută a celulelor teroriste.

ONU: O oportunitate pentru reconciliere și reconstrucție

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis un mesaj de sprijin cu ocazia aniversării „Aceasta este o oportunitate de a reconstrui comunitățile distruse și de a vindeca diviziunile profunde.”

El a adăugat că Siria are șansa de a deveni „o națiune în care fiecare cetățean, indiferent de etnie, religie, sex sau afiliere politică, poate trăi în siguranță, egalitate și demnitate”.

Evenimentele dedicate comemorării ofensivei fulger care a dus la prăbușirea regimului Assad vor culmina luni cu o paradă militară și un discurs oficial al președintelui Ahmed al-Sharaa. Totuși, festivitățile sunt umbrite de boicoturi, interdicții și tensiuni regionale.

La un an de la schimbarea regimului, Siria se află între speranța reconstrucției și realitatea unei societăți încă divizate și vulnerabile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE