Președintele american Donald Trump l-a primit luni la Casa Albă pe omologul său sirian, Ahmed al-Sharaa, cel care l-a răsturnat de la putere după 24 de ani pe autocratul Bashar al-Assad, transmite Reuters.
Agenția apreciază că evenimentul marchează sfârșitul izolării Siriei pe scena internațională - noul lider de la Damasc este primul din istoria țării care face o vizită în SUA.
Fost comandant în organizația jihadistă Al Qaeda, al-Sharaa a fost eliminat de numai câteva zile de pe lista SUA cu 'teroriști globali vizați în mod special'.
Primirea la Casa Albă nu a avut loc cu fastul oferit de multe ori liderilor străini, remarcă Reuters.
SUA mediază tratative pentru un posibil pact de securitate între Siria și Israel
Statele Unite mediază tratative pentru un posibil pact de securitate între Siria și Israel, după ce Damascul s-a reorientat dinspre aliații-cheie ai lui al-Assad - Iranul și Rusia - către Turcia, țările din Golf și SUA și urmează să se alăture coaliției conduse de americani împotriva Statului Islamic.
Săptămâna trecută, Reuters a transmis că americanii intenționează să își instaleze o prezență militară la o bază din capitala siriană.
Trump și al-Sharaa s-au mai întâlnit anterior la Riyad, în mai, reamintește agenția.
Cu ocazia evenimentului de luni, Trezoreria americană a anunțat prelungirea suspendării unor sancțiuni împotriva Siriei. Cele mai dure măsuri ale Washingtonului - așa-numita Lege Cezar - nu pot fi însă anulate decât de Congresul Statelor Unite. Casa Albă și Departamentul de Stat au susținut deja public un astfel de pas înainte de sfârșitul anului, însă experții apreciază că actualul blocaj bugetar ar putea întârzia termenul.
După ridicarea sancțiunilor, Siria ar putea beneficia de mai multe investiții străine, vitale după 14 ani de război intern; Banca Mondială estimează că pentru reconstrucția țării ar fi nevoie de peste 200 de miliarde de dolari.
