Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Castraveți stropiți cu substanțe toxice: legumele nu sunt bune pentru consum, arată probele prelevate în Glodeanu Sărat

În urma anchetei privind folosirea unor substanţe toxice pentru forţarea coacerii legumelor din sere şi solarii s-a stabilit că, în cazul roșiilor, concentrația folosită nu punea în pericol sănătatea consumatorilor. În schimb, probele prelevate de la castraveți arată că legumele nu sunt bune pentru consum, potrivit Agerpres.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a efectuat cercetări în cazul a trei legumicultori din Glodeanu Sărat, Buzău, acuzați că au folosit substanțe periculoase pentru coacerea legumelor.

"În urma finalizării raportului de expertiză s-a constatat că în cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. În cazul celui de al doilea suspect, probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. Referitor la cel de-al treilea suspect, raportul de expertiză a evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice în probele ridicate, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei", a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Agricultorii, cercetați în continuare

Potrivit anchetatorilor, indiferent de concentraţiile pe care le-au folosit, suspecţii au utilizat substanţe interzise și vor fi cercetați în continuare.

"Precizăm faptul că simpla utilizare, indiferent de valoarea concentraţiei, a substanţelor chimice neautorizate, constituie infracţiunea de producere, livrare sau utilizare a îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, faptă prev. de art.98 alin.2 lit.f din O.U.G. nr.195/2005 rep. Menţionăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Recent, Direcţia Agricolă Buzău a anunţat că rezultatele Corpului de Control trimis în bazinul legumicol Glodeanu-Sărat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au arătat ca tomatele sunt sănătoase şi sigure pentru consum.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE