Sari la conținut

România este țara europeană cu cele mai puține zile de concediu medical luate de angajați. În medie, un român are mai puțin de o zi pe an, în timp ce norvegienii, slovenii și spaniolii își iau mai mult de cinci săptămâni.

Conform experților, cei care vin bolnavi la serviciu, pe lângă faptul că își pot infecta colegii, sunt și mai predispuși la epuizare profesională sau chiar depresie.

Chiar dacă românii își iau concediu medical mai rar decât angajații din alte țări, nu înseamnă că nu se îmbolnăvesc. Recunosc că merg bolnavi la muncă. Pe de-o parte pentru că așa sunt obișnuiți, pe de alta - pentru că se tem să nu piardă bani din salariu.

În România, concediul medical pentru o boală obișnuită, precum gripă sau toxiinfecție alimentară, este plătit în primele 7 zile cu 55% din salariul brut, până în 14 zile cu 65%, iar ce depășește aceste două săptămâni cu 75%. Fără ca prima zi de concediu să fie plătită.

Pentru urgențele chirurgicale, bolile care necesită carantină, dar și pentru alte afecțiuni grave salariul se acordă în întregime.

„Unii dintre ei au spus că nu vor să li se acorde concediul medical, tocmai ca este platit că modalitatea de plată este aceasta 75% și prima zi neplătită.”, a declarat Mihnea Stroe, medic de familie.

Refuzând să își ia concediu, românii plătesc cu propria sănătate. Datele Comisiei Europene arată că țara noastră înregistrează cele mai multe decese din cauze tratabile, iar românii trăiesc în medie cu cinci ani mai puțin decât media europenă.

„Oamenii care nu și iau concediu sau zile libere când sunt bolnavi au risc mai mare de epuizare profesională, de burnout, de oboseală cronică Și sunt inclusiv studii care asociază prezența în locul de muncă atunci când suntem bolnavi cu depresia”, a adăugat Bogdan Oprea, psiholog specializat pe psihologia muncii, psihologie organizațională.

La polul opus, în Norvegia, Slovenia și Spania, concediul medical depășește în medie 5 săptămâni pe an. În Norvegia, indemnizația este de 100%, iar adeverința medicală e necesară abia din a noua zi, până atunci e suficientă anunțarea superiorului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE