Reduceri de posturi, tăieri de indemnizații umflate și impunerea criteriilor de performanță. Guvernul declanșează reforma companiilor de stat

Reduceri de posturi, dar și de indemnizații ale membrilor în consiliile de administrație ale companiilor de stat vor însoți pachetul doi de reforme cu care executivul se pregătește să vină până la finalul acestei luni.

În condițiile în care doar puține companii fac profit și aduc venituri la bugetul de stat, restul împart indemnizații lunare de zeci de mii de lei membrilor din propriile board-uri de conducere, Guvernul vrea să impună criterii de performanță la nivelul celor peste 1000 de companii și societăți cu capital majoritar de stat.

22/07/2025 , 18:42

Dragoș Anastasiu: „Avem discuții tehnice cu Comisia Europeană, suntem pe drumul cel bun"

Dragoș Anastasiu, vicepremier: „Pentru a înainta în demersul nostru, va trebui să modificăm legislația. Orice modificare a legislației va fi făcută după consultări cu Comisia Europeană și OECD.

Am rămas în urmă cu câteva jaloane și asta ne-a adus o penalizare de 330 milioane de euro, pe care, până la 25 noiembrie, trebuie să o recuperăm. Acum sunt propuneri și mergem la discuții cu Comisia Europeană, dezbaterile tehnice au început, suntem pe drumul cel bun, avem semnale pozitive că ele vor fi acceptate, pentru că nu vrem să schimbăm esența guvernării corporative, așa cum este ea în legea 109, ci doar dorim să eficientizăm activitatea AMEPIP și a companiilor. AMEPIP, cu puțin înainte, a centralizat definitiv și a organizat în diverse tabele date importante cu privire la companiile de stat. Mâine, poimâine vor fi publicate.

1.326 întreprinderi publice sunt în vizorul AMEPIP. Avem 1.182 la nivel local și 144 la nivel central. Dacă începem să triem și punem deoparte toate componentele centrale, regiile autonome și cele locale care au impact, care au cifre de afaceri de peste 50 de milioane de lei, sau alte tipuri de impacturi, avem peste 300 de întreprinderi publice care fac 96% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor publice.

Veniturile totale ale tuturor companiilor sunt 127 miliarde. Situația pierderilor: 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de 2 miliarde de lei, după ce primesc subvenții. 230 de alte companii au pierderi, iar alte 600 de companii au până la 10 angajați.

Acolo unde se pot sancționa consiliile de administrație care au făcut contraperformanță, va fi făcut, dar după analiza contractelor aflate în derulare. Cei care și-au majorat indemnizațiile nu vor beneficia de ele pentru că nu au bugete aprobate. Activele neperformante vrem să fie vândute, pentru a aduce plus valoare companiei. Listarea la bursă este o soluție pentru companiile care acum nu au profit, mai ales că avem angajament prin PNRR pentru trei 3 dintre acestea."

22/07/2025 , 18:27

Ilie Bolojan anunță date publice despre cei care administrează companiile și veniturile lor

Ilie Bolojan: „Un element de bună guvernare este gestionarea companiilor de stat. Are un impact economic foarte important, mai ales în energie, orice câștig în administrarea lor este un câștig pentru țară și buget. Orice reducere a subvențiilor pentru companii este o economie în plus, orice creștere a serviciilor pe care aceste companii le oferă pentru cetățeni este un serviciu în plus și orice profit în plus pe care îl fac din reducerea cheltuielilor înseamnă o capacitate de investiții mai mare, sau impozite care sunt încasate suplimentar.

Măsurile vizează buna administrare a acestor companii, asigurarea transparenței, gestionării companiilor de stat. Am comvenit ca, în perioada următoare, toate ministerele tutelare să asigure publicarea tuturor datelor necesare pentru a ști cine administrează aceste companii, ce câștiguri au, care le sunt indicatorii și toate datele lor economice. Nu cred că este o rușine pentru cei care le conduc ca datele să fie publice și nici în ceea ce privește câștigurile și în ceea ce privește performanța. E un lucru de normalitate.

Al doilea element de bază ține de managementul companiilor, lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislație, atât în ceea ce privește reducerea numărului de membri, dar și plafonarea unor câștiguri. Avem situații în care, abuzând de prevederi legale și fără un control serios, de la valori rezonabile de câștiguri cu care au intrat atunci când au câștigat aceste nominalizări, s-a ajuns, într-o perioadă relativ scurtă, la limitele maxime, ceea ce a creat nemulțumire din partea opiniei publice, dar și administrarea lor propriu-zisă. În condițiile în care îți cresc foarte mult indemnizațiile fără să se reflecte în performanțele companiilor, este evident că e o măsură care abuzează legislația.

Un element important sunt indicatorii de performanță. În perioada următoare, vor fi revizuiți de fiecare minister, pentru a se verifica dacă sunt relevanți sau superficiali. Cu siguranță, în multe locuri, acești indicatori nu sunt relevanți. Și vom fi în două situații: fie noii indicatori vor fi accceptați de cei care conduc companiile, ceea ce înseamnă că sunt oameni de bună credință, fie nu vor accepta indicatorii și, din start, înseamnă că sunt probleme legate de profesionalism și vom uza de toate prevederile legale pentru a le impune. Sau cei care nu îi acceptă să plece.

Tot ce înseamnă modificări de legislație care să întărească capacitatea agenției, care ar trebui să verifice aceste companii, AMEPIP, trebuie întărit, iar la finalul verii să avem o agenție operațională, nu doar pentru că avem un angajament prin PNRR pentru a respecta anumite prevederi, ci mai ales pentru că buna administrare a companiilor este o necesitate."


Știrea inițială:

Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, de la ora 18:00, în care va prezenta măsurile care vizează companiile de stat. La conferință de presă va participa și vicepremierul Dragoș Anastasiu.

Reducerea numărului de membri în C.A. și plafonarea indemnizațiilor

Șeful Guvernului a susținut și pe 11 iulie, într-o altă conferință de presă, măsurile prevăzute în al doilea pachet, care include reforma societăților comerciale în care statul este acționar majoritar, urmând să fie stabilită reducerea numărului de membri în structurile de conducere și plafonarea indemnizațiilor la valori rezonabile.

„Printre pachetele pe care ne propunem să le pregătim în următoarele două săptămâni, în așa fel încât la finalul lunii iulie să le putem prezenta și să trecem la adoptarea lor, este cel care ține de reforma societăților comerciale în care acționar majoritar este statul. Și acum ați văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăți, de la creșterea indemnizațiilor conducerilor care s-au instalat acolo, de la randamentele lor, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. (...) Ce ne propunem? Vom asigura transparența gestionării tuturor companiilor de stat publicând de săptămâna viitoare toate datele ce țin de conducere și de indicatori. Vom iniția modificarea indicatorilor de performanță. Acest lucru este foarte important, pentru că toate conducerile funcționează pe baza unor contracte de management. Unii s-au instalat, ca să folosesc ghilimele de rigoare, pentru câțiva ani de zile, pe baza unor indicatori de performanță, care sunt formali, din păcate, de multe ori, care nu înseamnă indicatori specifici care țin de industria respectivă, de domeniul respectiv'', a afirmat Bolojan, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

El a menționat că va fi modificată legislația în privința membrilor din structurile de conducere.

„Vom modifica legislația, propunând reducerea numărului de membri în structurile de conducere și plafonarea indemnizațiilor la valori rezonabile. Ați văzut și aici ce s-a întâmplat? S-au instalat pe poziții, la salariile pentru care au acceptat să concureze, după care, pe fondul unei legislații pe care în România am interpretat-o în varianta în care ne convine nouă, am constatat că putem avea până la trei salarii medii pe ramură, după care încă trei salarii variabile pe ramură și ne-am dus la nivelul maxim, fără să se schimbe nimic nici în activitatea societății, nici în rezultate. (...) E nevoie să creștem eficiența acestor companii, iar indicatorii să fie cerți, reducerea subvențiilor acordate de stat, stabilirea și calcularea în mod corect a numărului de angajați, îmbunătățirea serviciilor, profiturile suplimentare să revină statului”, a explicat prim-ministrul.

Potrivit lui Bolojan, este nevoie de reducerea pierderilor sau închiderea societăților care acumulează pierderi mai mulți ani.

„Pentru aceasta vom propune modificarea de legislație, în așa fel încât numărul de societăți care astăzi sunt gestionate de această agenție AMEPIP, care ar fi trebuit să vină cu niște indicatori foarte buni și deci să nu mai fie o recompensă să fii director, ci să fie o provocare, să nu mai gestioneze 1.400 de societăți, cam cât spune că gestionează, că nu le poate gestiona, ca să ne înțelegem bine, iar numărul acestora să se reducă la cele relevante pentru economia românească, care nici într-un caz nu pot depăși 200”, a transmis el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE