Ana-Maria Ciceală a terminat pe locul 5 cursa pentru Primăria Generală a Bucureștiului. La alegeri, candidata partidului SENS a obținut 5,85% din voturi. Cu toate aceasta, ea susține că rezultatul este un succes pentru un partid atât de mic.
Dacă la ultimele rânduri de alegeri, din ultimele 12 luni, a fost „la modă” retragerea candidaților, Ana-Maria Ciceală spune că s-au făcut „presiuni imense” asupra sa pentru a se retrage din competiție. Iar presiunile ar fi fost făcute chiar de către fostul ei partid, USR, dar și de PMP, PNL, PSD, sau mai ales AUR.
Ea susține că mare parte a războiului a fost dată pe rețelele de socializare, acolo unde USR ar fi acționat prin troli și boți. Ana Ciceală vorbește și despre așa-zisul vot util, însă susține că e posibilă o colaborare SENS-USR, pe viitor.
Ana Ciceală spune că USR i-ar fi cerut să se retragă din cursa pentru Primărie
Ana-Maria Ciceală, candidat SENS la Primăria Generală a Bucureștiului: „Au fost foarte multe presiuni și s-a discutat și în spațiul public. Mie, direct, nu mi s-a cerut. Dar oamenilor din jurul meu, da, oameni care sunt în partid, oameni din echipă, da. Nu pot să vă dau detalii, pentru că sunt persoane terțe, care nu au neapărat expunere publică, dar presiunile au fost imense din partea fostului meu partid. Dar nu numai. Au fost presiuni din toate părțile.
Am văzut o campanie susținută în ultima lună, când noi strângeam semnături și eram în stradă, în ploaie și strângeam semnături pe bune, era o campanie pe online, cu mii și mii de troli, în care mi se cerea să renunț, că nu avem nicio șansă, că nu vom strânge semnăturile, că nu vom fi votați de oameni, că tinerii au niște idei pe care nu le înțelege nimeni, deși sunt problemele lor reale, cu care se confruntă zi de zi și vor deveni din ce în ce mai mari dacă nu le rezolvăm. Erau extrem de multe conturi false ale multor oameni neasumați, oameni de la partide de foarte multe ori, dar din rangul 3, 4. USR, de exemplu, dar și aliații. Noi asta am constatat (n.r.: că USR are troli și boți), dar nu vreau să zic numai de USR.
Pe unii îi vedeam că sunt de acolo, din zona respectivă și a fost foarte clar asta. Pe de altă parte, au fost și oameni de la alte partide. De exemplu, de la PMP sau PNL, inclusiv de la PSD. Nu mai zic de AUR, care ne-au atacat constant pe TikTok și pe Facebook foarte mult. Nu ne-au atacat doar pe noi, știți că atacă toate partidele din România pe online, au comentarii.
Din punctul meu de vedere, sunt două lucruri pe care ei le fac acolo. Pe online, ce fac ei este o mobilizare cu multe conturi false, dar și mulți oameni reali. Vorbim de AUR, SOS și POT, partidele extremiste. Ce fac ei este să creeze această lehamite, de exemplu, printr-o grămadă de comentarii și de content care este foarte violent, foarte furios, foarte pe frustrare. Lehamitea se vede la prezența la vot, pentru că oamenii nu mai au încredere în clasa politică și nu se duc neapărat către extremiști, deși ei văd cât de proaste le sunt ideile și cum vor ei să ne ducă spre est, dar nici nu mai află de alte lucruri dacă partidele toarnă bani din subvenția aceea de stat în presă, îmi pare rău să o spun. Și partide noi, curate, cum suntem noi, care au candidați bine pregătiți, trebuie să meargă în stradă, pentru că nu au acces la televiziuni, așa cum au partidele extremiste, în prime time. (...)
Este politica aceasta foarte pernicioasă a retragerilor. Noi nu vom avea niciodată oameni buni aleși în funcții publice care să țină cu binele cetățenilor, dacă de fiecare dată le cere candidaților buni să se retragă. Sau avem filosofia aceasta să se retragă cineva ca să câștigăm noi. Nu, domnilor, voturile se câștigă, nu sunt voturile cuiva, să le iei de pe jos și să fie ale tale. Le arăți oamenilor ce ai făcut pentru ei și apoi ei se gândesc dacă te votează sau nu.
Logica aceasta, în care noi spunem că un partid are niște voturi și tu iei din voturile respective fiindcă îndrăznești să candidezi, mi se pare foarte amuzantă. De ce? Pentru că nu așa ar trebui să funcționeze o societate. Nu suntem la piață, să tranzacționăm voturi. Oamenii vor simți lehamite și vedeți că nu mai vin la vot. (...)
Avem drumuri diferite (n.r.: SENS și USR), dar care probabil vor ajunge la o colaborare, fiindcă vedem acest pericol, care ste real, extremismul care spere pe multă lume, pe bună dreptare."
A votat-o Nicușor Dan pe Ana Ciceală?
Prezentă în emisiunea România lui Vitalie, Anei Ciceală i s-a adus la cunoștință un zvon care spune că Nicușor Dan ar fi votat-o pe ea, nu pe Cătălin Drulă, cu toate că președintele l-a susținut pe candidatul USR.
Ana-Maria Ciceală, candidat SENS la Primăria Generală a Bucureștiului: „Știți că votul este secret. Nu m-ar surprinde. Suntem împreună și luptăm împreună pentru București, am făcut echipă la Asociația Salvați Bucureștiul, am fost în echipa dumnealui ani de zile. Votul este secret, nu știu cum poate ști domnul Ciucu cu cine a votat președintele țării. Nu pot comenta eu.Nu are cum să mă surprindă că m-ar fi votat, având în vedere proiectele pe care le avem împreună ce ne leagă de București.
Nu neapărat (n.r.: nu ar fi adevărat neapărat că Nicușor Dan ar fi avut un candidat preferat, Drulă). Știți că și domnul președinte spunea de multe ori că e mult zgomot de campanie. Câteodată, felul în care se reflectă campania în mediul online și în mass-media este ca o luptă. Noi ne-am concentrat pe proiecte și să vorbim cu oamenii, dar, de multe ori, se vede doar lupta și cearta și sunt interpretate anumite apariții, poze. Eu nu am văzut sprijinul acesta direct pentru Drulă, am observat niște lucruri, dar nu aș vrea să comentez mai mult."
De precizat că relația Anei Ciceală cu Nicușor Dan este mai veche. De altfel, ea a fost alături de actualul președinte, Nicușor Dan, atunci când a fost fondat USB (Uniunea Salvați Bucureștiul). Ulterior, ea a intrat în Consiliul General București în 2016 în același timp cu noul primar ales pe 7 decembrie 2025, Ciprian Ciucu. La acea vreme, Ana Ciceală era consilier general USR.
În activitatea sa din Consiliul General, Ana Ciceală a intrat în conflict cu conducerea Primăriei Generale, pentru că s-a opus înființării Companiilor Municipale, idee care i-a aparținut Gabrielei Firea. Ciceală a și dat în judecată Primăria și a câștigat, iar companiile au fost desființate.
Ulterior, Ana Ciceală a plecat din USR. În 2020, Ana Ciceală a fost retrasă în ultimul moment să mai candideze la funcția de primar al Sectorului 3. Dar totuși, a candidat și a ieșit pe locul al treilea.
